„Noi n-am scris așa ceva! Poftim adeverinţa de la Vatican!“
Azi-noapte am plâns în hohote cu bale! Am regretat enorm că am scris cartea asta blestemată*, am regretat ziua în care am început s-o scriem, împreună cu Florin. (Pe el încă nu l-am întrebat dacă regretă.)
Dar îmi ajung regretul și ura cu care mă uit în oglindă. Am renunţat la aparatul de ras, la periuţa de dinţi, la bormașină și la mici. (Micii erau moftul meu nr. 1.) Dar acum e prea târziu, cărţile sunt deja în librării și chiar dacă eu am cumpărat o grămadă din ele, unele tot au ajuns pe la cititori.
Asta mă înspăimântă cel mai mult. Ce vor crede ei despre mine după ce vor citi afurisitele de rânduri!? Ce vor spune, dar cel mai grav, cum mă voi uita eu în ochii oamenilor care îmi vor spune că au citit-o, cum voi suporta minciunile lor, despre cât de tare e cartea, despre cât de real este tot ce-am scris, chiar dacă totul este învăluit într-o poveste fantastică.
Iar eu voi face pe modestul și le voi spune: „Ei, lăsaţi, nici chiar așa, e o carte până la urmă, o etapă, mai sunt multe de scris, de făcut etc.“ și alte palavre abscons-grandomane. Acum nu mai am liniște, m-am împrumutat cu niște bani și plec de urgenţă prin ţară, poate voi reuși să mai capturez niște stocuri neatinse.
Doamne ferește să mă trezesc cu vreun best-seller pe capul meu, că am belit-o! Plec în asceză, să fie clar, găsesc eu o peșteră îngustă, mă ascund acolo și zidesc ieșirea cu scaun de liliac. Ce-i drept, singura mea mângâiere e că nu va lua nici un premiu. N-are cum!
Dacă s-ar întâmpla să fie premiată, ar însemna că s-au tâmpit criticii, s-a dărâmat Academia, s-au încurcat canoanele literare. Chiar vreau să vă dau un exemplu, un mic fragment din carte, ca să înţelegeţi că așa ceva nu va lua niciodată un premiu, slavă Cerului!
Deci: „Un om de căcat este mai rău decât un căcat de om. Căcatul de om este folositor ca îngrășământ, iar omul de căcat nici atât…“ Vedeţi? V-am spus eu! Dar, asta e, n-am ce face, răul a fost făcut, cartea a fost scăpată pe raft.
Când m-am trezit, tiparniţa era deja pornită, nu aveam cum s-o opresc, iar, la capătul celălalt, cărţile erau încărcate în grabă într-un TIR. Meseriașii care încărcau se uitau cam urât la mine și n-am avut curajul să opresc transportul. Zilele trecute am urmărit câţiva cetăţeni care au cumpărat nemernicia.
Pe unul l-am atacat și i-am sustras cartea, alţii mi-au dat-o de bunăvoie. Mâine plec la Vatican după o adeverinţă specială în care va fi precizat că eu, subsemnatul, și coautorul cărţii cu pricina ne dezicem de ea și, pentru a ușura procedura, îmi schimb numele și îmi fac operaţie plastică la creier! Gata, mai mult de atât nu pot face. (MITOȘ MICLEUȘANU)
* Planeta Moldova, Nekrotitanium, Editura Cartier, 2010.
Loading ...