Revista Kamikaze

Fără școală, dar autodidact, Vîntu a scris dosare la Securitate. Scriitor cu patalama de intelectual, Dinescu preferă să le citească. Nu e nici un paradox aici și nici o deosebire între cei doi: pentru ca opera economică a celui de-al doilea să se rotunjească, ingineria financiară a primului trebuia să înceapă de undeva.

Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să spun că Dinescu ar fi angajatul lui Vîntu, chiar dacă SOV i-a plătit poetului, cel puțin în 2008, vreo sută de mii de euro pentru „drepturile de proprietate intelectuală“ cedate de acesta din urmă Realității TV. Nu, între cei doi nu poate fi o relație de subordonare. Ei gîndesc la fel, vibrează la aceleași idei. În felul lui, Vîntu e un poet al fondurilor de investiții, un artist al escrocheriei piramidale, un vrăjitor al audienței cu portofel. Iar Dinescu e un mogul care legitimează cu numele său tot ce atinge: băieții lui Dinescu (de la Cațavencu), vinul lui Dinescu (de la Cetate), revista lui Dinescu (Plai cu boi), dosarele lui Dinescu (de la CNSAS).

Dincolo, însă, de deosebirile de nuanță și temperament, cei doi împart același sentiment al impunității în fața statului. Nu, nu de statul lui Năstase și Iliescu sau de cel al lui Boc și Băsescu vorbesc, ci de statul tuturor. Deasupra căruia Vîntu și Dinescu levitează cu aceeași grație obraznică.

După ce a fost „deconspirat“ ca incompatibil (membru în colegiul CNSAS, cu rang de secretar de stat, dar și administrator de firmă privată) de către Agenția Națională de Integritate, Dinescu a declarat senin: „Nu mă simt în nici o stare de incompatibilitate. Faptul că citesc dosarele Securității nu are legătură cu afacerile mele“. Dar faptul că angajatul la stat Dinescu, care citește dosarele Securității, a primit, pentru afacerile lui, scutiri de impozite către stat de 2,6 milioane de lei noi are legătură?

După ce SOV a recunoscut, chiar la Realitatea TV, că „lista de oameni ai lui Vîntu în structurile publice are în jur de 150 de nume“ și că „evident că sînt şi oameni plasaţi pentru interese. Dar statul are Poliţie, structuri pentru a se apăra. Dacă este incapabil să se apere, omul de afaceri încearcă“, mogulului i s-a răspuns (de către Cătălin Tolontan): „Este un raport inegal, între un stat slab şi oameni de afaceri puternici“. Iar el a replicat: „Întăriţi-vă statul!“.

Nu văd nici o deosebire între evaziunea fiscală prin firmele private produsă de secretarul de stat Dinescu și acumularea fiscală produsă de privatul Vîntu cu ajutorul oamenilor săi de la stat. Decît una, evidentă, de mărime. Dar pentru ca mica afacere incompatibilă a poetului să nu moară, iar cea uriaș ilicită a mogulului să crească, nu e nevoie decît ca Vîntu să uite ce a scris și Dinescu să nu mai țină minte ce a citit. (Cătălin PRISACARIU)

•