Revista Kamikaze

Nu știm nimic despre lumea armelor. În capătul Șoselei Olteniței, Dan armurierul repară arme de vînătoare. E și importator. L-am prins într-un vîrtej de telefoane.

- Da, doamnă, gloanțe de 5… Marți îmi vin.

Închide telefonul.

- Își iau femeile arme… zice ironic domnul Dan. Iar sună telefonul.

- Da, îmi vin pistoale cu glonț. Și cu glonț de cauciuc și cu glonț.

Pare că toată lumea își ia pistoale. Termină cu clientul și închide. Sună iar telefonul.

- Da, pistoale Fort, sînt foarte bune.

La al cincilea telefon reușim să stăm de vorbă.

- Văd că pistoalele merg foarte bine, îi zic.

- Nu vă luați după asta. Mai mult sună decît cumpără, zice Dan. De cînd a început criza își iau mulți arme.

- Își țin banii acasă?

- Da, zice Dan armurierul. Dar și pentru ei, să se apere.

Dan a fost armurierul AGVPS-ului. Din 80 și pînă în 1995, Asociația vînătorilor a avut singurul atelier de reparații legal din țară, cu șase angajați. Pe vremea lui Ceușescu existau 60.000 de vînători în România. Dan crede că existau cel puțin 120.000 de arme de vînătoare, la o medie de 2 arme pe vînător. După ’85, Ceaușescu a devenit paranoic și a început să retragă masiv armele, iar atelierul a intrat în declin. Ceaușescu însuși avea arme de vînătoare de 500-600.000 de dolari bucata.

În birou, Dan are un seif cu arme. A scos vreo două carabine, să le țin și eu și să le simt. În seif mai sînt vreo 4.

- Am venit o dată seara la ora 12 la atelier și mi-a venit o idee, îmi zice Dan. M-am gîndit: „Ia să dau o alarmă, că de șase ani le plăteam abonamentul la firma de pază. Am dat alarma și au venit în patru minute. M-au înjurat, dar asta e. Am dreptul prin contract la 3 alarme pe lună.

Discuția alunecă către pericolele care însoțesc armele de vînătoare. Un client al lui din Dîmbovița tocmai a intrat la închisoare pentru că a împușcat mortal un vecin care intrase la el în curte cu un topor. Era legitimă apărare, dar judecătorii nu l-au crezut. Legea spune că arma se păstrează desfăcută, descărcată, și pusă în cutia ei. Gloanțele trebuie să fie în altă parte. Atunci cînd cineva intră peste tine și are un topor, cum poți spune că ai reușit să faci toate mișcările necesare.

El crede că și în cazul Iovan, e aceeași problemă. „Cum să împuști un om care pleacă, care e în afara casei?” Legea e destul de clară. „Mulți sînt speriați de criză. Vin și-mi zic: dacă intră la mine în casă, direct în cap le trag. Eu le explic condițiile în care poți să tragi. Ei nu și nu.”

Acum armele de vînătoare s-au ieftinit, au ajuns și 12 milioane de lei. Un pat de armă din lemn de nuc costă 5-6 milioane. Dacă i se rupe patul, omul preferă mai degrabă să-și ia una nouă decît să mai repare. La clienții foarte bogați nici nu speră. ”Cînd i se rupe un pat de 30.000 de euro, se duce la fabricant și i-l înlocuiește”. Așa că afacerea lui se sprijină foarte mult și pe partea de comerț.

Într-o lună bună, Dan vinde 10 arme pe lună. Dar sînt firme care aduc 1000 de puști și pistoale și le vînd într-o lună. Îmi povestește despre găștile de cartier care au multe arme neînregistrate trimise pur și simplu prin colet, prin Poșta Română. Pînă acum ceva vreme, coletele nu erau scanate.

L-am întrebat dacă a profitat și a adus și el arme.

- Eu altceva nu știu să fac pe lumea asta. Doar să repar arme. Dacă fac ceva nasol și sînt depistat și mi se ia licența, eu mor de foame. Așa că nu. (Alexandru Vărzaru)

•