Revista Kamikaze

Afganistan, cronică de teatru de luptă. Pe bune! – episodul 19

Numărătoarea inversă pînă la plecarea acasă s-a încheiat acum două zile. Începe alta. De unde mai aveam o săptămînă, ne-am trezit cu încă două. Ofertă specială pentru cîțiva dintre noi. Din motive nu foarte bine cunoscute, rămînem să ne mai aranjăm lucrurile pe-aici.

Prima acțiune executată după ce ni s-a prelungit șederea a fost să distrugem arma secretă: cazanul improvizat de țuică. Împreună cu ceilalți patru proprietari, am semnat un acord de dezarmare a cortului în care am stat, pentru a nu pune  în pericol integritatea băieților care ne vor înlocui. Un asemenea aparat trebuie manipulat cu grijă, doar de cunoscători.

Ideea fabricării lui ne-a venit spontan, nu a fost nimic premeditat. Aveam nevoie de un inventator care să cunoască mecanismele fermentării și fierberii și de o schemă de funcționare. El avea 51% din acțiunile cazanului. Ceilalți patru, deținători de părți egale din restul de 49%, eram responsabili cu procurarea sucului de mere și a mierii. Tot noi le căram, le lăsam o săptămînă la macerat împreună cu un pliculeț de drojdie și supravegheam procesul de producție. Dintr-o canistră de 20 de litri din plastic gros, rezistent la temperaturi foarte mari, am confecționat vasul principal. Din el pleca un furun, din partea de sus, prin dreptul dopului recipientului. În părțile laterale, canistra era prevăzută cu cîte două găuri prin care am introdus fierbătoare electrice luate de la babulani din bazar.

Cîte unul pe fiecare latură, unul mai sus, unul mai jos, conectate la un stîlp de electricitate. Furtunul din vasul principal cădea lin într-o altă canistră, mai mică și tăiată, în care se punea apă cu gheață. Acolo se spirala, pentru ca lichidul să zăbovească mai mult în zona rece. După ce străbătea vasul numărul doi, furtunul părăsea incinta în partea de jos, fix în dreptul unui bidon. De la începerea operațiunii, adică de la introducerea aluatului și pornirea malaxorului de curent, apăreau primii stropi de țuică.

Cînd se atingea semnul făcut pe bidon cu marker-ul, procesul se oprea, semn că s-a obținut tăria dorită. O clipă de neatenție și depășirea cotei indicate ar fi însemnat dezastrul, adică un lichid vecin cu pișatul. Ceea ce nu s-a întîmplat niciodată, pentru că sîntem militari profesioniști. Pe durata întregii noastre șederi, produsul a fost foarte apreciat de popoarele partenere, pe care le-am cucerit emoțional pentru mult timp de aici înainte.