Afganistan, cronică de teatru de luptă. Pe bune! – episodul 17
AMR 14-15 zile. Sau mai mult, nu se știe precis. Am petrecut liniștiți cîteva zile la rînd, fără nici un eveniment. În așteptarea coletelor de acasă, am asistat neputincioși la eliminarea Argentinei, ultima noastră favorită de la Mondiale, și ne-am topit la căldura aerului condiționat din corturi.
S-au dus cinci zile de la cea mai mare sărbătoare organizată vreodată neoficial în bază. Pachetele noastre, ale militarilor români, au ajuns, în sfîrșit. Pachetele trimise din țară, evident. Unele cu bine, altele cu mîncare. Mai pe seară, a venit și marele control. Motivul? Din niște pachete s-au scurs lichide care s-au băut.
Cine a apucat să nu le depoziteze a dobîndit repede starea de beatitudine necesară pocnirii, materiale și spirituale, a celor nedrepți în ultimul timp. Americani și români, tineri sau mai în vîrstă, și-au plătit în cîteva ore toate datoriile. Unii le aveau în pumni, alții în înjurături, după cum s-a descurcat fiecare. Ceilalți, sub amenințarea percheziției, au predat toată încărcătura și au privit cum o duc s-o distrugă. Prima noapte cu adevărat interesantă s-a terminat cu mult înainte de a începe. Din cauza cîtorva proști, suferă toată lumea. Cercetările continuă.
Astăzi, cînd scriu, este iar sărbătoare, ziua Americii. S-a împopoțonat sala de mese și s-a pus un karaoke în ea. La intrare, au montat un ciolan de vită întreg, foarte nasol la gust. Noi ne-am grăbit să prindem mai liber. Pe seară, cînd începe distracția, nu mai ai loc nici să tragi un pîrț în cantină. Sînt prea mulți americani, majoritatea noi, din puhoaiele abia sosite zilele astea. Dacă tot nu e meci, stăm frumos pe terasă și așteptăm să vedem artificiile. Poate se suprapun cu o fereastră cînd nu se trage, să le și auzim.
Loading...
Loading ...