Pentru o zi și un pic, Victor Ponta s-a dedat dezmățului la mare, la Costinești. Nu vă gîndiți la cine știe ce. Adică și-a permis să mănînce și el, ca omul, ceapă multă și usturoi, că n-avea întîlniri politice, o dată, și doi, ca să stea Daciana liniștită acasă că n-avea altfel de întîlniri. A venit la aniversarea unui prieten, dar cu condiția ca acesta să nu invite fete (tot pe motiv de Daciană).
„Am o blondă acasă, e suficient!“
Reporter: Ce faci, Victore, sper să nu-mi aburești obiectivul și să-mi strici microfonul cu mirosul de ceapă și usturoi, că te-am văzut mîncînd ceapă și usturoi la greu.
Victor Ponta: Și pește, nu? Dacă tot am venit la mare, era normal să mănînc pește, doar nu era să mănînc la munte pește și la mare, porc.
Rep.: Ți-ai făcut de cap cu ceapa și usturoiul.
V.P.: Înseamnă că n-am întîlniri în seara asta, e garanția pentru Daciana.
Rep.: Cum ți se pare Litoralul românesc?
V.P.: Ca întotdeauna, nu știu dacă e de bine sau de rău asta, nu pare să se schimbe.
Rep.: Dar cum ți-ar plăcea să fie dacă ajungi tu președinte?
V.P.: A, nu, nu, stai așa, altcineva trebuie să ajungă președinte și să se ocupe de turism, doamna Udrea. Eu o să mă ocup de alte lucruri.
Rep.: Ai o blondă pentru turism?
V.P.: Nu, am o blondă acasă și e suficient.
Rep.: N-o bagi pe blonda ta pe turism, pe fonduri europene?
V.P.: Nu, nu. Cu copiii, acolo are munca cea mai grea.
Rep.: Păi cînd ajungi președinte, să-i mai faci cîțiva copii, ca să aibă ce face.
V.P.: Și dacă nu ajung, he-he, nu e în funcție de asta.
Rep.: Cum stai în sondaje?
V.P.: Pfuuu, în sondaje bine. Dacă ar fi numai după sondaje…
Rep.: A apărut acum și Dan Diaconescu, nu-ți ia din electorat? Că merge tot pe public cum avea PSD-ul, pensionari, nu știu ce…
V.P.: Nu, n-am nici o teamă. Îmi ia, poate, din audiență. Nu-i problemă. Eu am fost la el în emisiune și promit să nu-l arestez niciodată.
Rep.: Dar dacă ajungi cu el în finală?
V.P.: Ne batem, pentru popor.
Rep.: Da, dar vă bateți cam pentru același popor, pentru aceeași felie de popor?
V.P.: Pentru același popor, da, de acord, dar hai să ajungem acolo, deocamdată nici nu au început calificările și vorbim de finală!
„Amorul cu PNL n-a fost pe bune, a fost să-l omorîm pe Băsescu!“
Rep.: Apropo de calificări, ce joc pregătiți pentru la toamnă? Că tot aud, toamna, la toamnă, ce-o să facem la toamnă…
V.P.: Facem ce am făcut și-n primăvară. Moțiune de cenzură, îi criticăm, îi tocăm.
Rep.: A venit vremea alegerilor anticipate? Voi vreți?
V.P.: Ar fi bine, da, ar fi foarte bine. Mi-aș dori. Dar din păcate nu depinde numai de noi.
Rep.: Și PNL-ul vă susține?
V.P.: Nu, nu. Sînt la concurență cu noi. Amorul ăsta de anul trecut dintre noi n-a fost pe bune, știe toată lumea că n-a fost pe bune. A fost așa, o chestie, hai să ne unim doi contra celui de-al treilea.
Rep.: V-ați luat pentru bani, nu din dragoste.
V.P.: Ne-am luat nu pentru bani, ne-am luat să-l omorîm pe Băsescu și să facem nu știu ce guvern. N-a ieșit. Acuma mi se pare ridicol că unii mai cred că se poate reîncălzi ciorba. Nu se mai poate, gata, ciorba aia s-a pierdut în jacuzzi la Vântu.
Rep.: Cu tot cu Iohannis…
V.P.: Săracul Iohannis n-a avut nici o vină în chestia asta. Mă rog, eu nu-l cunoscusem, dar cît l-am văzut zilele alea îmi făcuse o impresie foarte bună.
Rep.: Nu-l mai rechemi, nu-l vezi premier?
V.P.: Nu, nu.
Rep.: Tu ai un premier pe care l-ai propune?
V.P.: Am, dar nu ți-l zic, ha, ha, ha, să ajungem noi acolo.
Rep.: E cunoscut, a fost și el pe la DNA, ca tot politicianul care se respectă?
V.P.: Nu, nu, numai eu am fost la Procuratură vreo, cît, vreo șapte ani, zi de zi.
Rep.: Da, dar vezi să nu treci de partea ailaltă a biroului.
V.P.: Nu mi-aș face o grijă deosebită, tocmai fiindcă știu drumul foarte bine, orice e posibil.
Rep.: Să te ia foștii colegi la întrebări.
V.P.: Dacă nu mi s-a întîmplat în unsprezece ani de politică, sper să nu mi se întîmple nici acum, cînd sînt mult mai atent decît eram înainte. Acum chiar n-am voie să mai fac nimic aiurea.
Rep.: Poate nici n-ai avut ce să furi. Ce să iei din Gorj, de acolo?
V.P.: Păi, n-a mai rămas nimic, că a luat Manțog tot.
Rep.: Uite, nepotul lui Manțog e coleg cu mine, ce i-ai transmite?
V.P.: Mă, nu e nimeni de vină pentru rude. Niciodată. Nici, nu știu, Valentin Ceaușescu n-are nici o vină pentru taică‑su. Nu-mi place chestia asta cu rudele.
Rep.: Am văzut că Ionel Manțog a făcut accident cu mașina. Te-ai băga copilot la el, că tot ești cu raliul, poate-l mai strunești un pic?
V.P.: Niciodată. Pentru că el merge tare și nebunește cu mașina, dar cel mai tare mă supără că fură.
„Videanu e stăpînul inelelor!“
Rep.: Tot cu mașina?
V.P.: Cu portbagajul, deja. Cu remorca, nu știu cu ce. Și mai grav e faptul că nu pățește nimica, ceea ce pentru oamenii de acolo e un semnal groaznic, faptul că face absolut orice și nu pățește nimic, în rest ne uităm la telejustițiile astea, Diaconescu cu cătușe, Gigi cu cătușe, dar Manțog, care chiar le face, n-ajunge niciodată pe acolo. Are o mulțime de dosare făcute, de DNA, de Parchet. Uite, Băsescu tot spune cum reformează el Justiția și cît de supărat e pe Justiție. Păi cazul Manțog ar trebui să-l studieze Băsescu, să vadă cum de șase ani n-a ajuns să se judece niciodată. Dar Băsescu are memorie selectivă, îi ține minte numai pe ăilalți.
Rep.: Într-un top al infractorilor, pe ce loc ar fi Manțog, că tot te văd că te iei de Manțog ăsta? E el așa o miză?
V.P.: Păi, da. S-ar bate foarte tare pe primul loc cu Videanu. Pentru că, de fapt, el e cărăușul pentru Videanu. Videanu e, de fapt, stăpînul inelelor.
Rep.: Ce naiba e de furat în Gorjul ăla?
V.P.: Megawați. O mulțime. Vreau să‑ți spun că atunci cînd i-am mai dat în presă erau firme care cu un contabil și un angajat care făcea facturi cîștigau un milion de euro pe zi.
Rep.: Pe zi?
V.P.: Da. Ce ți se pare, e de furat sau nu e de furat?
Rep.: Ion Iliescu e foarte bun la pus porecle: Arogant lui Năstase, Prostănac lui Geoană…
V.P.: Puștan lui Antonescu, he-he-he…
Rep.: Da, exact, ție nu ți-a pus poreclă? Rămîi la „Micul Titulescu“?
V.P.: Nu, nu mi-a pus. Dar n-am fost niciodată „Micul Titulescu“, doar „Titulescu“, că semăn din profil.
Rep.: Uite că și zîmbești puțin ca Iliescu, poate îi place, că semeni cu „Bunicuța“.
V.P.: He-he-he. Lumea poate-i uimită, dar s-ar putea să descopere că semăn mai mult cu Iliescu decît cu Năstase. Cum ar fi că stau la bloc, he-he-he.
Rep.: Stai la bloc și ai igrasie și tu, ca tot omul?
V.P.: Nu, dar am țînțari și am căldură.
„N-aș merge cu socru’ la vînătoare nici mort!“
Rep.: Cu tata-socru, ai aflat ce a pățit omu’ la testicul, cine a tras în el pînă la urmă?
V.P.: Nu mi-a zis niciodată, he-he-he, dar nu merg cu el la vînătoare nici mort.
Rep.: Să nu mergi cu prietenii lui, că nu cred că și-a tras singur în coi.
V.P.: Nu merg cu nimeni, nu, nu. Că nu sînt vînător și bine fac. (Alexandru Căutiș)













Oricum,pare mai fain ca marinaru..Nasoala,munca ,ca la liceu..te scoli la 6,te tunde astia,iti face proooooogram…si cand te privesti in oglinda esti si cerb(apropo de rel coonjugale).Nu-i mai fain la pescuit,cu bicicleta gaalbennaa…?
Eu stiu ca Daciana e fata buna ar fi declarat ca in cazul in care tinarul Ponta ar calca alaturi i-ar mai da o sansa. L-ar lasa sa-le balangane ca sa fie mai greu de nimerit… stiu, e vechi bancu
Inafara de faptu ca e fata buna si el baiat de nota 10,mata,ca psiholog(de Cj.?),la ea nu te gandeshti?Sarcutza,cum sufera luceferian cu puradaii urland din ooff..ascultand Temptations..fiind fata cu studii..crezi c-o iarta ingerashul freudian..?