Doamna Antoaneta Ralian, eminentă traducătoare de limbă engleză, a fost de curînd protagonista unei întîmplări oarecum ciudate, pe care o relatează, sub forma unei scrisori trimise la redacție, în Observator cultural.
Într-o zi, doamna Ralian primește un telefon de la o editură cu care nu mai colaborase pînă atunci, o editură care nu se numea nici Humanitas, nici Polirom, nici măcar EST.
Vocea de la capătul celălalt al firului invizibil îi cerea doamnei Ralian acordul pentru reeditarea unei traduceri de-ale ei, Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence, care urma să apară într-o ediție de buzunar și avea să fie difuzată împreună cu ziarul Jurnalul Național. Traducătoarea a acceptat pe loc, făcîndu-și un calcul rapid: fiind vorba de un roman sub 300 de pagini, 13-14 milioane de lei vechi ar fi fost o sumă rezonabilă. Zis și gîndit, sau invers.
Într-o altă zi, care nu putea fi decît una dintre zilele de după ziua în care primise acel apel telefonic, se prezintă acasă la doamna Ralian un domn tînăr, reprezentant al editurii, care, înainte de a scoate contractul care nu aștepta decît să fie semnat, a complimentat-o pe traducătoare cum s-a priceput el mai bine, spunîndu-i printre altele, ceea ce pe doamna Ralian a dat-o definitiv gata, că dumneavoastră sînteți un brand și, prin urmare, editura noastră vă va trata întocmai, cu toate onorurile, inclusiv financiare, care decurg dintr-un asemenea statut.
Oamenii, cînd trebuie să obțină o semnătură pe un contract, devin mult mai amabili și mai curtenitori decît de obicei. Înainte de a-și pune, în sfîrșit, semnătura pe contract, doamna Ralian și-a aruncat un ochi, discret, pe suma trecută în act: 8.000 RON. Cum aritmetica și tehnica nu sînt punctul ei forte, după cum singură mărturisește, traducătoarea și-a imaginat că 8.000 RON înseamnă 8 milioane de lei vechi, ceea ce, pentru un „brand“, era cam puțin.
Însă, chiar și în condițiile astea, a semnat. Momentul de iluminare a venit cîteva minute mai tîrziu, cînd reprezentantul editurii deja plecase și doamna Ralian se gîndise să mai citească o dată contractul. Abia atunci a înțeles că 8.000 RON înseamnă, de fapt, 80 de milioane de lei vechi, o sumă fabuloasă și, după cum mi-a mărturisit la telefon, indecent de mare. Prin urmare, inacceptabilă. Pentru trilogia Răstignire trandafirie a lui Henry Miller, care cuprinde volumele Sexus, Nexus și Plexus și care însumează peste 2.500 de pagini, doamna Ralian primise 60 de milioane de lei de la EST, iar acum, pentru un roman de nici 300 de pagini, care era gata tradus și la care nu mai avea ce să lucreze, să primească 80 de milioane?!
Fire de o moralitate impulsivă, dacă ne putem exprima așa, doamna Ralian a pus mîna pe telefon în aceeași zi și i-a comunicat reprezentantului editurii că suma i se pare inacceptabilă, că, mai exact, suma i se pare prea mare, și nu este greu să ne imaginăm stupefacția care îi scălda fața, în acele momente, reprezentantului editurii. Acesta, cu o voce necunoscută chiar și lui însuși, a întrebat-o pe traducătoare cît dorește, iar suma pretinsă era jumătate din ce i se oferise. Șeful editurii, atunci cînd i s-au comunicat pretențiile doamnei Ralian, a crezut că angajatul său își bate joc de el. Nu își bătea.
Ulterior, cînd Jurnalul Național și-a prins la rever, în colecția „Cartea de Buzunar“, Amantul doamnei Chatterley, doamna Ralian a fost îngrozită: coperta arăta ca dracu’. Amantul de pe copertă nu avea nici o legătură cu pădurarul pentru care doamna Chatterley făcuse o pasiune puternică și la fel de primitivă ca obiectul dorințelor ei. Pe coperta cărții reeditate de Editura Litera Internațional și distribuită cu Jurnalul zăcea un amant al zilelor noastre, la cravată și costum, cu ochelari de soare și o țigară fumegîndă într-o mînă, numai bun plonjat în patul unor Sexy Brăileanca și Simona Sensual – nominalizările îi aparțin traducătoarei înseși.
Dacă ar fi văzut coperta înainte de semnarea contractului, doamna Ralian declară că ar fi cerut 100 de milioane, ca daune morale. Dar n-a văzut-o. Iar suma pe care a primit-o de la editură a fost 4.000 RON, jumătate din suma trecută inițial în contract. Toți cunoscuții cărora le-a povestit această întîmplare au rîs de protagonista ei, mustrînd-o corespunzător: unde s-a mai pomenit să refuzi niște bani? Personal, am sunat-o să o felicit. Să refuzi o sumă de bani, pentru că ți se pare inacceptabil de mare, este unul dintre acele rare gesturi care, dacă ar fi mai dese, ar transforma lumea într-una normală. (Iulian Tănase)
Loading...
Loading ...