Revista Kamikaze

Mirosul de balegă fie cu noi!

Dacă ajungeți vreodată în Agios Gordios, una dintre multele stațiuni din Corfu, s-ar putea să dați de doamna Geta, care deține o pensiune, sub brandul Vicky Apartments, pe strada principală. Aveam de gînd să scriu de bine despre ea, dar pînă la urmă m-am gîndit să scriu de rău. Adică să fiu obiectiv.

Am găsit pe net că doamna Geta dă camera dublă cu 30 de euro. Nouă ne-a dat-o cu 40, ca s-o citez pe dînsa, „pentru că sînteți români“. Așa că nu am motive să fiu de treabă. Voi, românii care s-ar putea să mai ajungeți pe acolo, fiți mai buni decît noi și începeți negocierea de la 15 euro, pentru că, datorită mie, o să fiți mai informați: doamna Geta are 14 pensii pe an și mai ia și pensie din România. A îngropat un soț grec care a lăsat-o cu pensiunea asta enormă și i-a făcut casă pe plajă cu credit de 130.000 de euro fie-sii.

Doamna Geta e craioveancă și asta spune multe. Avea o curiozitate bolnăvicioasă să știe totul despre clienții ei. O suspectăm că ne-a scotocit prin bagaje cît timp am fost plecați. Pensiunea era cam goală și unul dintre motive ar fi acela că turiștii englezi care au mai fost pe la ea au scris pe site-urile de rezervări  despre intruziunile nefirești în treburile lor, comise de „the romanian owner“. Într-un domeniu în care discreția e lege, numai la românca din Corfu s-au trezit certați că risipesc curentul, că nu sting luminile în camere sau că fac duș cu prea multă apă. Nouă, doamna Geta ne-a atras atenția doar să nu uităm să oprim boilerul. Camera a fost frumoasă, nimic de zis. Un singur lucru m-a cam dat peste cap, cînd doamna Geta s-a lăudat că nu a mai schimbat cearșafurile de 23 de ani. Le spală ea singură, ca să nu le dea bani curățătoriilor chimice.

Doamna Geta era ubicuă. Cum ieșeai din cameră, ea era pe acolo, așteptînd. Înconjura tot timpul casa, observînd. Dacă stăteai pe balcon, ea era jos, privindu-te și încercînd să intre în vorbă cu tine. Mi-ar mai trebui un cuvînt care să descrie nu numai faptul că era peste tot, ci că era și tot timpul. Ne-am întors la 1 noaptea din oraș și în timp ce urcam spre cameră am auzit vocea doamnei Geta venind de undeva din grădină, din întuneric: „Vedeți că v-am lăsat o pastilă de țînțari pe mînerul ușii!“. Am zis și noi, către întuneric: „Mulțumim!“. Pastila era, într-adevăr, acolo. Dar dacă ne-am fi întors la 3 sau 4 dimineața? În a doua noapte m-am culcat cu senzația că, dacă mă trezesc pe neșteptate, s-ar putea să o văd pe doamna Geta pe un scaun, lîngă pat, privindu-ne. (Alexandru Vărzaru)

•