Fotbalul care contează
Mourinho caută un vîrf de atac. Clasic, care dă goluri. L-ar fi luat pe Didier Drogba, dar au apărut complicaţii: brazilianul Neymar nu mai vrea la Chelsea, făcînd despărţirea lui Abramovici de Didier extrem de dificilă. De, golgheterii nu se găsesc la alimentară, iar Drogba a deschis campionatul în Anglia printr-un hat-trick, asistat cu grijă de Gabi Tamaș (West Bromwich Albion).
De fapt, al treilea gol l-a dat Gabi din centrarea lui Didier, plasînd mingea imparabil, cu capul, la rădăcina barei. O execuţie care ar fi meritat o largă recunoaștere internaţională, numai că reușita a fost trecută în contul lui Drogba. Încă o dovadă că marele fotbal nu e pregătit pentru români. Și nici pentru contactul cu realitatea. Iar realitatea, oricît vor unii s-o uite, e că ideile au consecinţe.
De mai bine de un deceniu, marele fotbal cultivă ideea stupidă că vîrful de atac nu e obligatoriu să dea goluri, iar locul lui de muncă nu e neapărat careul advers. Așa a ajuns, de pildă, Michael Owen, de profesie vîrf, să joace extremă la Real Madrid, iar extremele Henri și Ronaldo (filfizonul, nu fotbalistul) au ajuns s-o facă pe vîrfurile de atac. Sigur că Michael tot a mai dat niște goluri la Real, dintre care unul istoric cu Barcelona, din pasa lui Beckham. În același timp, Thierry și Cristiano au umplut cîteva căruţe de goluri. Problema e că, în meciurile decisive, ambii au explorat, metodic, gardul cu oiștea. Ba prin finale de LCVAE (Liga Campionilor, Vicecampionilor și Altor Echipe), ba pe la mondiale, ba cu alte ocazii.
E vorba de acele partide în care îţi crapă buza după un gol și n-are cin’ să-l dea. Fiindcă nu mai merge cu intrări elegante dinspre aripă, șuturi de la distanţă, devieri pentru colegul lansat din linia a doua, tiki-taka pînă în poartă. Pur și simplu, adversarii nu cooperează. Ţesătorii de pase, slalomeurii și plasatorii de șuturi n-au nici o șansă, căci trebuie să lucreze în careu, de care sînt străini. E un mediu profund ostil, suprapopulat cu oameni răi. Nu se dau la o parte, sar la cap, deposedează, degajează, iar unul are voie să pună și mîna pe minge, ba chiar s-o prindă. Inclusiv din penalti. Apoi vine contraatacul și ai pierdut meciul.
Fauna defensivă, în frunte cu portarul, poate fi anihilată de o sigură specie: vîrful clasic, care dă goluri. Zis și „prădătorul de careu“, pentru că acolo trăiește. Botezat „Mou“ de presa iberică, agreabilul Mourinho a transferat, desigur, cîţiva fundași, o extremă, un tînăr și talentat conducător de joc turc sub pavilion german etc. După care a observat că Realul are un singur vîrf: Higuaín, cu pronunţate probleme de exprimare în teren.
Brusc, José și-a reamintit că Barcelona a vrut cu adevărat un singur jucător și l-a cumpărat din timp: David Villa. Cel mai bun vîrf din lume, totodată campion mondial. Dezinvolt, Mou s-a întors atunci la piaţa de transferuri. Unde a găsit fix pupu. Normal: vîrful clasic, care dă goluri, a fost scos din fabricaţie. E o specie pe cale de dispariţie. Și continuăm data viitoare. (Alexandru Hâncu)
Loading...
Loading ...