M-am uitat pentru a douăzeci și treia oară la emisiunea de pe TVR HD, cea cu restaurarea monumentelor. Am avut neplăcuta surpriză să-l zăresc pe realizatorul ei, un om aparent serios, îmbrăcînd un prosop pe burta goală și probînd una din Băile Herculane pe care ar fi trebuit să le salveze.
Ce rugăminte avem, eu și mai ales soţia mea care este însărcinată și nu suportă imaginile dure: „Domnu’ Cătălin Sava, înainte să vă mai pripiţi cu dezbrăcatul la camera HD, treceţi și dvs. pe la o sală de forţă, faceţi vreo șase mii de abdomene și abia apoi puneţi un capot pe dvs. și apăreţi la tv“.
Săptămîna trecută, la OTV, au fost invitați un domn și-o doamnă cărora le murise copilul din cauza incompetenței medicilor. Și ăsta este, într-adevăr, un motiv destul de bun pentru ca niște oameni să bea pînă pică sub masă. Iar cei doi invitați chiar mai aveau un pic și picau sub masă. Ce m-a deranjat este că nici unul nu a recunoscut că e mangă, în ciuda evidențelor. Acuzat de ebrietate avansată în sms-uri, bărbatul chiar a scos permisul și l-a arătat spre cameră, spunînd că a venit cu mașina de la Oltenița, deci nu poate fi băut. Și-atunci mi-am zis: iată un gest pe care l-ar face un om beat.
Tot la OTV, chiar în aceeași seară, o doamnă la a patra tinerețe cerea telespectatorilor OTV s-o ajute cu bani, pentru că nu are ce mînca. Imediat, a sunat o doamnă mărinimoasă, care i-a oferit un sicriu. Din păcate, unul gol, nu cum și-ar fi dorit bătrîna, plin de mezeluri.
Pînă să apară la emisiunea Seconds From Disaster de pe NatGeo, am hotărît să publicăm noi această captură de la mitingul aerian de‑acum două săptămîni de la Ghimbav. Un martor care a urmărit spectacolul de-acasă a surprins cu telefonul mobil o imagine cutremurătoare: avionul este cît pe ce să se ciocnească la aterizare cu salariile pe cîteva luni ale angajaților de la Realitatea TV.

















Loading...


Chestia de mai sus, cu sicriul, nu-i a bună. Poate da idei cui nu trebuie. Dacă bugetarii ies în stradă ca să protesteze că nu le ajung salariile, te pomeneşti că guvernul o să le cumpere sicrie. Nu zic că ar fi inutile, dar pot da naştere la diverse interpretări…