PoȘta redacȚiei

poza posta Minister Agheorghiesei (țigan francofon repatriat cu forța)

Dragostea de țară m-a adus înapoi pe tărîmurile românești. Nu este vorba de dragostea mea de România, este vorba de dragostea francezilor pentru țara lor, pe care vor să o curețe de elemente negre. Eu ce fac acum, de unde să fac rost de un loc de muncă? Aș vrea și eu un loc de muncă.

Nu mă îndoiesc că veți reuși, cu abilitățile dumneavoastră, să vă procurați un loc de muncă, domnule Minister. Intrați noaptea în casa sau întreprinderea cuiva și furați un loc de muncă. Sau, mai bine, furați două, trei locuri de muncă. Să fie! Eventual, mergeți și mai vindeți din ele la jumătate de preț pe piața neagră. Neagră în cerul gurii.

Falconetti Căruțașu (prozator cu pseudonimul Mihai Eminescu)

Ce se întîmplă cu debandada asta cu cozile la care trebuie să depuie oamenii declarații pentru venituri din activități independente, cu drepturi de autor și alte mărunțișuri? De ce, dacă omul face o activitate independentă, este în continuare atît de dependent de stat și de statul la coadă la ghișee?

Vom afla cine este autorul moral al acestui atentat la bunăstarea românilor, apoi îl vom pune să plătească impozit pe drepturile de autor moral. După asta vom găsi și autorul imoral.

poza posta2 Faneta Hawking (pasionată de fenomene fizice formalizabile în formule matematice ca funcții de maximum gadul patru)

Am auzit la coadă la doze de sifon că Stephen Hawking, fizicianul din scaunul cu rotile, a spus că în viitor vom putea face călătorii în timp. La început călătorii mai mici și pe urmă, mai încolo abia, călătorii mai mari. Dar cică mai trebuie să mai avem răbdare pînă atunci. Eu am găsit o soluție: facem mai întîi o călătorie mai mică în timp, pînă la acel punct din viitor în care vor fi posibile călătoriile în viitor. Și de-acolea, pac!, încă o călătorie mică. Și iese una mare. Este că nu m-am gîndit rău?

Fizicianco Faneto, mie mi se pare că savanții englezi chiar bat cîmpii. Călătorii în viitor, călătorii în trecut! Păi, mie mi-ar fi de ajuns o descoperire științifică prin care să călătoresc în prezent, nu în viitor și nici în trecut. Adică să pot călători în prezent, prin traficul din București, măcar din Drumul Taberei pînă în centru, la Universitate.

  • Share

Rãspunde