Jurnalul unei stewardese – seria a doua, episodul 21
La îndemnul unui cititor, m-am decis să scriu despre categoriile de oameni care călătoresc cu avionul. Și încep prin a-i categorisi după ţara de provenienţă. Așadar, iată mai jos câteva tipuri de pasageri, într‑o ordine aleatorie în care îmi vin în minte.
Italianul. Intră în avion primul, imberb și infatuat, cu valizele lui mirosind a piele fină și moale, îmi aruncă un „Ciao, amore!“ zgomotos și își azvârle geanta în primul compartiment de bagaje.
Care compartiment este, de regulă, plin ochi cu echipamentele avionului: staţii de salvare, extinctoare etc. Îl doare fix în cot că nu e permisă obstrucţionarea echipamentelor și când îi arăt că pe ușa compartimentului scrie „For crew use only“ (adică, pentru italienii care înțeleg numai română, „Doar pentru echipaj“), revarsă un potop de propoziţii care încep cu „Mi fai cagare il cazzo!“ și se sfârșesc invariabil cu „Sei stronza!“.
În principiu, nici nu are loc pe primul rând, dar se așază acolo, ca și cum ar fi de la sine înţeles că nu se poate amesteca cu plebea românească. Doarme tot zborul cu picioarele încălţate în vera pelle revărsate până în bucătăria mea și cu ochelarii de soare Armani proptiţi pe șaua nasului, chiar dacă este miezul nopţii. Nu consumă nimic tot zborul, iar dacă, vreodată, dorește aqua frizzante, face scandal că de ce nu e gratis. Refuză să-și potolească setea dintr-o calicie ale cărei motivaţii nu le-am priceput niciodată, dat fiind faptul că valoarea hainelor de pe el mi-ar putea satisface chiria vreo juma’ de an, cel puțin.
Nu suportă engleza, iar la debarcare uită voluntar să mai spună vreun „arrivederci“ ori „grazie“. Dacă sunt mai mult de doi, vorbesc tare între ei, chiar dacă singurul obiect care îi desparte este suportul pentru braţ dintre scaune.
Neamţul. Urcă printre ultimii la bord, este manierat, reverenţios, zâmbește și salută în engleză. Este siderat descoperind că geanta lui de umăr nu mai are loc printre zecile de traiste românești care au umplut compartimentele până la refuz și mă întreabă nedumerit „Ver șud ai put mai laghigi?“.
Oripilat de manelele ascultate la maximum de puștii ce se-ntorc spre patria mumă cu laptop, îmi spune calm și politicos că poate ar trebui să le atrag atenţia ălora că sunt un „factor perturbator“ pentru ceilalţi pasageri. Este îmbrăcat în costum, ascultă și privește cu atenţie demonstraţia dinaintea decolării, bea bere, mănâncă alune, zice de o sută de mii de ori bitte, iar când nu mai suportă mirosul sau zbieretele vreunui bebe din zona lui (pe care maică-sa nu e capabilă să-l calmeze), mă roagă să-i ofer, if possible, alt loc.
În cazul în care ne pricopsim cu vreo întârziere cu pasagerii la bord, mă descoase timid și ușor alarmat dacă am idee cât mai durează, că el are o întâlnire importantă la care nu ar fi prea convenient să întârzie. Coboară din avion mulţumind pentru zbor, amabilitate și străduinţă, însă ne asigură, cu regret, că nu mai călătorește niciodată cu noi.
Se pregătesc pentru data viitoare domnii pasageri francezi și israelieni. (Henrieta Aplanoriţei)

















Loading...


La italieni deja aveam repulsie, dar mă uimește cu câtă precizie a fost descris neamțul; foarte, foarte asemănător cu ce vedeam deja!
La italieni trebuie precizat ca manichiura nu este niciodata in regula si ii poti recunoaste dupa pantofii de sport la care nu renunta oricare ar fi tinuta lui.In plus va zbura mereu cu lowcost chiar daca subestimeaza tot ce e in jurul lui.
Astept cu interes continuarea…
@anna: italianu ala de low cost poate, altfel, aia pe care ii stiu eu sunt toti cu pantofi de iti pica faţa si imbracaţi dupa ultima revista de moda.
@BasM: relativ, multe clisee la nemti…daca dai peste un german de origine turca sau pe acolo, uiti tot imediat, despre germanul manierat si cam tacut.
Henrieta a pictat tabloul neamtului plecat cu afaceri, altfel restul sunt siderati cand lumea nu stie germana, desi ei sunt in strainezia in acel moment si logic ar trebui ei sa stie ceva limba straina. Si considera ca lumea e a lor, pt ca ei au platit. Tot.
La francezi nu o sa fie mult de povestit, iei talianul, dai igiena corporala la o parte, adaugi putoare de branza (Reblochon de Savoie anyone?mmm, yummy), dai volumul la maxim si ridici nivelul de adrenalina. E ca un capacitor plin de curent, in asteptarea unui contact cu “solul”, sa se descarce.
draga henrieta, incep prin a sublinia ca ceea ce urmeaza este strict parerea mea personala.
Fereasca sfantul sa pun la indoiala tipologiile prezentate de tine, sunt convinsa ca sunt rezultatul unor calcule statistice desfasurate de-a lungul unor ani buni (nici decum niste clisee condimentate un pic pentru audienta) DAR
eu neamt in costum MAI ales in avion, n-am vazut de cand mama m-a facut. si m-am invartit oleaca printre ei, pana m-am plictisit. cred ca daca intri intr-o casa de neamt ai mai multe sanse sa gasesti o pictura rupestra decat un costum.
@antigelu: de acord, poate bancheri, dar ce sa caute la low-cost?cand am intrat prima data in deutsche bank m-am speriat, ziceai ca e la zoo: unu, cu mohawk sau cum s-o zice, o emo, una 315 piercinguri, si o batranica (aia m-a speriat cel mai tare, ca era prea normala).
ma rog, m-am intins cam mult. treaba e, henrieta, ca am pretentii sa citesc ceva mult mai interesant, mai profund si mai ales, mai personal. fara suparare.
Lasa-i p-astia din Evropa, ca-s plictisitori si previzibili! Cu popoarele care vin la avion cu capra (care are bilet), se dezbraca-n avion in curu’ gol ca le cald si isi baga furculita-n par pe post de podoaba, nu stii? Eh, acolo senzatii tari!
Am mers si eu putintel cu avionul,Franta,Anglia,Romania.Toti pasagerii erau politicosi,vorbeau cu voce scazuta-manele in avion?Ce manele ca se auzea un ac daca ar fi cazut!E drept n-am zburat cu low-cost niciodata ci am folosit British Airways,Tarom,Air France,Britair si Emirates.Ce ai scris tu aici m-a hotarat odata in plus,sa nu zbor never cu low-cost.Chiar daca e putin mai scump(nu e valabil pentru Emirates,dar luxul se plateste.Intotdeauna.)
http://www.youtube.com/watch?v=ztrOt3OXym8&feature=related
Avantpremiera la “pasagerul israelian si francez”
pt pasagerul italian ai omis tzaranul(il cacciatore) din sud care pute a jeg cu negreala sub unghii si tzoale infecte si care scoate din buzunar bulgari de bancnote dela 1leu la 500euro dar nu vrea sa plateasca un container adecvat pt iepurii si mistretii macelariti din geanta de rafie.
nu imi place dar trebuie sa fiu de acord cu baby jane ca nu am vazut neamtz cu costum de cind umblu prin aeroporturi. Cred ca austriacu cu costum si carry-on smecher ar putea fi considerat aici.
puteai sa fii ‘gentila’;) si sa cuplezi pasagerul israeliano jew cu pasagerul arabo muslim.
din care cei cu treaba prin romania au in comun o gramada de caracteristici cam infecto-enervante.
si sa nu uitam pasagerii italiano bacauani si spaniolo vasluieni. speciile incrucisate
Ce-mi place mie d’astia ce isi dau cu parerea cand habar nu au sau au fost si ei/ele plecate prin Europa cu autocarul…jur…sunt adorabili Henrieta.
Sa revin…dragii mei…de 7 ani zbor prin Europa cu diferite companii, de la low cost pana la first class si va pot spune ca ceea ce scrie Henrieta aici este total adevarat si pt cei ce au inceput sa dea comentarii…ca ea a uitat diverse tipologii va rog cititi cu atentie ce scrie draga noastra Henrieta… “diverse tipologii, intr-o ordine aleatorie”.
Astept cu nerabdare urmatoarele categorii Henrieta!
Love u girl XOXO
@baby jane
Daca nu-ti place ce scrie Henrita…si vrei ceva mai PROFUND…my dear first of all…te obliga cineva sa citesti ce scrie ea??? Eu cred ca nu. Pentru profunzime iti recomand Toma d’Aquino, Spinoza, Wittgenstein, Jung …de Kant, Platon, Freud sau Aristotel ai auzit.
Esti grozava
@Bubble Gum
pot sa te ating?
@anti : http://laughingsquid.com/jetblue-flight-attendant-quits-job-with-dramatic-exit-using-the-planes-emergency-slide-after-dispute-with-passenger/
am vazut:) (ieri).
Misto iesirea dramatica din avion: nu a plecat inainte de a spune ca au fost niste ani frumosi, si-a luat bere si e iesit in style, pe toboganul de urgenta.
A true drama queen, la propriu si la figurat (cica politia cand a venit peste el, omul deja era cu prietenul
)
io cred ca omul nu ramine fara servici…Branson il ia la Virgin sigurat.
a fost planuita treaba
) a vrut sa-si termine cariera in glorie, alunecand pe prima pagina a ziarelor.
nu cred ca il mai ia nimeni, ca se va pune problema de behaviour problems, CRM, etc.