Mihnea Blidariu, chitarist, trompetist și vocalist al trupei Luna Amară, dar și autor a două volume de poezie (No Future și Mânia.ro), a publicat pe blogul personal, timp de cîteva săptămîni, un roman intitulat Playlist.
În fiecare săptămînă cîte un capitol, fiecare capitol din cele 15 ale cărții purtînd titlul unei melodii: Sing (Dresden Dolls), On The Turning Away (Pink Floyd), Killing In The Name (Rage Against The Machine), Bleed The Freak (Alice In Chains), Smells Like Teen Spirit (Nirvana), Belongs (NIN), Marble House (The Knife), Lost Song (The Cat Empire), Indifference (Pearl Jam), I Grieve (Peter Gabriel) și așa mai departe.
Practic, aceste piese compun soundtrack-ul romanului, autorul recomandînd cititorilor să citească fiecare capitol pe melodia care îi revine de drept.
Pînă acum cîteva zile, cartea încă putea fi citită pe blog, însă, între timp, ea a fost ștearsă pe motiv că va apărea pe hîrtie la o editură numită Casa de Pariuri Literare (CdPL). N-am să vă povestesc romanul, am să vă spun doar că este despre sfîrșitul lumii, acțiunea petrecîndu-se cu puțin înainte de explozia finală. Apocalipsa este, pe alocuri, o Napocalipsă, asta deoarece autorul, deși născut în Bacău, a devenit între timp clujean. Pe pixeli, romanul arată bine, să vedem ce zice și hîrtia.
Unul dintre cei mai tari pictori tineri din România este – asta e! – un basarabean pe nume Roman Tolici (n. 1974, în RSS Moldovenească, URSS). În 1990, Tolici vine în România, traversînd Prutul pe unul dintre podurile de flori și beton armat, fiind bursier al statului român la Liceul de Arte „Nicolae Tonitza“ din București, secția Animație. Cîțiva ani mai tîrziu devine absolvent al Universității de Artă din București, secția Grafică, după care se pune serios pe treabă.
Pentru cineva care consideră Internetul – și pe bună dreptate – „cea mai mare minune a lumii“, e un lucru normal să aibă un site personal (www.romantolici.ro) pe care să își pună lucrările sau măcar o parte dintre ele. Tolici este, înainte de toate, un bun desenator, lucru rar în ziua de azi, cînd pictura nonfigurativă și diverse alte mofturi video fac ravagii printre artiști. Într-un interviu pe care i l-a luat un alt basarabean, Mihai Vakulovski (poet, traducător), Tolici spune de unde i se trage știința de a desena: „Încă de la 11 ani, am avut norocul să urmez o foarte bună școală sovietică – școala specială de arte plastice cu regim internat din Chișinău, numită azi «Igor Vieru».
Existau doar șapte asemenea școli în URSS, iar metodele și seriozitatea cu care se învăţa meșteșugul în acea școală nu le-am mai regăsit, cînd la 16 ani m-am transferat la Liceul «Nicolae Tonitza» din București, unde exista o abordare din păcate mult mai superficială, în care frica de academism și clasicism producea la sfîrșitul liceului o mulţime de absolvenţi care abia știau să deseneze, dar care erau în schimb plini de «aere de artiști». Pot spune cu aceeași părere de rău că și Academia de Artă București suferea de aceeași meteahnă, cel puţin la momentul la care am absolvit-o eu“.
Și, că tot l-am pomenit mai sus pe Mihai Vakulovski, iată care este propunerea lui pentru promovarea țării, iar copiii sînt rugați să nu citească, fiindcă, dragi copii, oamenii mari vorbesc uneori foarte urît, deși mai trebuie să știți că urîtul și frumosul nu sînt niciodată separate, ele stau împreună în același pătuț și poartă același pampers, și acum, gata, fața la perete, doar Elena Udrea are voie să citească, fiindcă ea este fată mare: „Bine ați venit în țara lui Dracula! / El o să vă sugă sîngele, / Iar voi sugeți-i pula!“.
În final, pentru că tot veni vorba de basarabeni, o glumă: știți cum se numește un basarabean înțelept și cu perciuni? Basarabin.
Loading...
Loading ...