Revista Kamikaze

Primii turiști francezi de etnie romă și cetățenie română ne-au fost aruncați deja peste gard, în grădina carpatică. Fac prinsoare că, până la urmă, toată lumea va fi mulțumită. Țiganii se aleg cu un concediu absolut gratuit, Sarkozy pune frână propriului declin de popularitate, Opoziția iese la rampă și la noi și la ei, oengeurile se umplu de fonduri și, în fine, un nesperat flux valutar este pompat în vinele economiei românești.

Fraierii care, până mai ieri, ne trăgeau de urechi pentru intoleranță s-au speriat după vizita unei câtimi din țigănia de la marginea Uniunii și, în loc să ne predea o magistrală lecție despre integrare („incluziune“ – cum m-ar corecta Mircea Toma), ei au ales cea mai simplă soluție: expulzarea în „patria mumă“. După criteriul cetățeniei. Pare că nu prea pricep ei că integrarea presupune mai întâi sedentarizare, dar nici nu concep ca o mână de țigani proaspeți, din Est, să aleagă Franța ca să-și sedentarizeze șatra. Niște nasoi!

Da’ lasă că nici cu ai noștri nu mi-e rușine când e vorba de lozinci oengisto-etnice! Eu unul m-am săturat de șabloane gen „Nu toți țiganii fură“. E adevărat, însă toți țiganii care fură fură! Cum este la fel de adevărat și că toți țiganii care muncesc muncesc. Însă, în momentul de față, nu sunt expulzați țigani lăutari, costorari, rudari, argintari, coșari sau căpșunari. Sunt expulzați țiganii „problemari“. M-am plictisit să aud că „și românii fură“. Eu pot să mărturisesc chiar mai mult! Nu-s mulți români care să nu fi furat ceva din întreprindere: o scândură, o țeavă, o radieră, un produs finit. O oră de program! O zi de diurnă! Diferența este că românii mai și munceau în acea întreprindere. Acum am auzit că „nu toți țiganii cerșesc în Franța“. Corect, însă toți cerșetorii sunt țigani! Nu am văzut catedrală, în cel mai mic orășel, fără cel puțin o țigancă la intrare care să presteze „salutul românesc“.

În ciuda evidențelor, reprezentanții etniei, cot la cot cu organizațiile de apărare a drepturilor romului, o țin langa de 20 de ani cu teza discriminării după culoarea pielii, acuzând în stânga și-n dreapta de tot felul de idiosincrasii olfactive, pe la tot felul de simpozioane, în loc să caute cauzele reale, în sânul comunității, într-o cultură anacronică pentru care ni se mai cere și respect! Și, hai, mai treacă-meargă, pe român poți să-l faci mai nazist, rasist, antonescian, că nu se supără, da’ să-l poreclești „Hitlerică“ pe micuțul Sarkozy parcă-i prea mult! În Franța, țiganii ar fi putut să înceapă o viață de la zero, „decentă“, cum zic majoritarii.

Dacă ar fi vrut! Ei au ajuns acolo odată cu alte câteva mii de emigranți din Lumea a III-a, în marea lor majoritate la fel de săraci, semianalfabeți, unii persecutați, fără acces la școlarizare și fără perspective de angajare în țările de origine, cei mai mulți fără să cunoască limba țării de adopție, și, foarte important, foarte puțini purtători de piele albă. Cu toate astea, chinezii, srilankezii sau gabonezii nu și-au ridicat tabere la marginea orașelor, nu au ieșit la cerșit și la furat, femeile nu i-au stropit cu lapte din țâță pe polițiști și nu și-au arătat diverse organe trecătorilor. Și-au căutat de muncă. Muncă la negru, muncă necalificată, muncă la câmp, muncă pe șantier și alte tipuri de muncă de care francezilor li s-a cam luat în ultimele decenii. „Muncă“ – un cuvânt inexistent în lexicul „țiganilor problemari“. Așadar, au ratat integrarea și de data asta. Nu le-a permis „modelul cultural“! Model care, probabil, le impune ca, după câteva secole de robie, să își rezerve alte câteva secole de odihnă. Nu o spun cu răutate, ci chiar cu o ușoară urmă de invidie…

Așa că, până când toți țiganii se vor hotărî – de capul lor, nu de gura majoritarilor! – să se apuce de muncă, să le urăm un tradițional „Soyez les bienvenus, praleos! Pupa-v-am pe portofel“. Că și-așa nu prea ne-a adus madam Udrea turiști valutari, vara asta! (Răzvan Cucui)

•