Sîntem prea săraci ca să ne permitem ieftineli. Așa că statul ne scoate din criză cu achiziții ultrascumpe. Noi vă dăm una pe săptămînă.
Primăria Capitalei ne tot păcălește că va construi parcări subterane. Primul care ne-a amenințat cu ele a fost Adriean Videanu. În aproape trei ani de mandat n-a reușit să înceapă vreuna. După el, a urmat Oprescu. Doi ani mai tîrziu, s-a semnat prima concesiune a unei parcări subterane.
Zicem și noi „mulțumim frumos“ pentru facerea asta de bine, da’ am vrea să întrebăm: cu ce-am greșit de-a ajuns să coste locul de parcare construit cît o garsonieră? 45.000 de euro adică. Atît costă un loc de parcare din parcajul din Piața Universității.
Valoarea totală a investiției este de 14,8 milioane de euro, potrivit Primăriei București, și se va realiza în parteneriat public-privat. PMB va primi de la concesionar „o redevență anuală între 4 și 50%“ pentru cele 325 de locuri. Una dintre probleme e că, la costuri de construcție atît de mari, și tarifele vor fi pe măsură. Deci vor parca acolo păianjeni, maidanezi și doi, trei aurolaci.
Și, ca să nu ziceți că sîntem noi cîrcotași, vă dăm exemplul Timișoarei. Unde un loc de parcare subteran costă 16.666 de euro. Acolo vor fi construite 300 de locuri de parcare, iar valoarea investiției se ridică la 5 milioane de euro. Da’ poate astea din București costă așa mult pentru că poți parca direct de pe autostrada suspendată, chiar dacă se cheamă parcare subterană.

















Loading...


lasa ca romanii nu parcheaza in locuri special amenajate nici daca sunt ieftine. ei vor totul gratis.
la sala palatului e 1,5 lei pe ora parcarea si cu toate astea, oamenii se inghesuie pe toate stradutele laterale, claie peste gramada, pe treceri de pietoni, in intranduri etc.
asa ca lasa, sa nu le mai plangem atat de mila.