Revista Kamikaze

Jurnalul unui român în State, în criză și în budă – episodul 24

Six Flags, sau Great America, este un parc de distracţii cam de mărimea Liechtensteinului, unde poţi să petreci, alături de familie sau, după caz, departe de ea cele mai plăcute momente ale unei banale zile de vară.

În mijlocul preriei americane arse de soare și de criză nu cresc nici munţi și nici Disneyland-uri. Aici, la intersecţia a două autostrăzi și patru vînturi, unde noi, românii, am fost așezaţi de istorie, de neamuri și de prietenii veniţi înaintea noastră, sunt puţine locuri de văzut și mai puţine de vizitat, astfel că atunci cînd norocul îţi surîde de pe o cutie de cola, anunţîndu-te că ai reducere $5 la un parc de distracţii, nu mai stai pe gînduri: îţi bagi medical la lucru și te duci.

De mers am mers cu mașina, și bine am făcut, locul fiind atît de departe de orice, încît cred că nici calea ferată nu a ajuns deocamdată pînă acolo. La poartă – control ca la aeroport, nu, nu pentru bombe, pistoale și lanţuri, ci pentru sticle de apă, sandvișuri și alte arme de distrugere în masă a industriei alimentare dinăuntru.

Distracţia majoră este datul în roller-coast-ere, rachete cu șenile și tot felul de tiribombe care-ţi ridică adrenalina la cap. Pentru nostalgici și amatorii de bîlciuri există și standuri unde cu aproximativ cîţiva dolari poţi să joci măgărușul, să tragi la ţintă cu carabina și să arunci la punct ochit-nu prea lovit diverse mingi, biluţe și proiectile. Premiile constau în jucării de pluș cu Bugs Bunny, Duffy, Porky și alte personaje din desenele animate Looney Tunes. Marcă întregistrată!

Primul stand la care m-am oprit a fost, bineînţeles, ăla de mîncare, unde pentru o pizza de mărimea unei pălării de plajă intrate la apă și un lighean de cola la dozator am plătit 16 dolari. Ghiftuit, m-am urcat în primul coaster ieșit în cale. N-am făcut bine. Două loopuri și o cădere liberă de la vreo 30 de metri mi-au fost îndeajuns pentru a da afară tot ce mîncasem cu cîteva minute înainte, ba cred că și mai mult decît atît. A fost primul și ultimul raid „tare“ în care m-am urcat, restul timpului înghesuindu-mă cu copiii în avionașe, mașinuţe și ceșcuţe, spre oprobriul părinţilor și disperarea ţîncilor, că ocupam cîte trei locuri.

La un moment dat, am văzut parcată o mașină supermeseriașă și, întrebînd un puștan, am aflat că e a lu’ unu’ Batman, probabil vreun șmecher local dacă l-au lăsat ăia la poartă să intre cu o megatunată în parc.

La o tarabă, lîngă, era un domn care pentru cîţiva dolari îţi ghicea greutatea sau vîrsta, la alegere, în caz contrar returnîndu-ţi banii îndoit. Nu știu dacă era nou în meserie sau clienţii erau oamenii săi, însă cît am stat pe acolo intrase deja în gaură vreo 200 de dolari.Mi-a plăcut la Great America, deși a fost cam scump, dar atunci cînd cea mai apropiată destinaţie turistică se măsoară în ore de zbor, nu faci nazuri, te urci în primul roller-coaster și strigi: care aveţi o pungăă, băăăăăă??!?!?!(silviu.brizu@kamikazeonline.ro)

•