Revista Kamikaze

Ce afaceri mai merg în criză

Există nișe profitabile chiar și în criză. De exemplu, poate ați observat, fiecare piață din București s-a dotat, de multă vreme, cu magazinul propriu de produse tradiționale. Care nu-s prea multe: brînză și tot ce derivă din brînză, porc și tot ce poate să dea porcul. Legea o fac ciobanii din Sibiu care și-au construit un brand propriu și încearcă să se disocieze de brînza obișnuită pe care o vînd toate magazinele. Unii dintre ei, care înțeleg legile pieței, încearcă mai mult: să iasă din marea masă a producătorilor anonimi, să-și facă un nume propriu și, mai ales, un magazin.

Piața Miniș

La Miniș își dispută teritoriul două familii: Oancea din Jina Sibiului și Pop din Maramureș, adică din „Baia Mare, satul Sindrești, comuna Dumbrăvița“, cum îmi strigă doamna Valeria Pop, care are grijă de afacere. Slănina de casă e la 200 de lei, cîrnații de casă la fel. Familia e în Maramureș și are grijă să îi trimită la cîteva zile marfă nouă. S-au îmbogățit din brînză și slană. Și-au luat cîteva mașini cu frig, și-au făcut case. Valeria Pop s-a gîndit să facă comerț imediat ce a murit Ceaușescu, acum 20 de ani. Își mai aduce aminte și acum de cele două găleți, una de brînză și una de smîntînă, cu care a urcat în tren în ianuarie ’90 și a venit la București. Acum e criză și „te mai sfîrcălește o babă că e scump, te mai enervezi, dar tot se vinde“. Joi, la o oră leșinată a după-amiezii, cînd piața băltea fără clienți, oamenii intrau încontinuu.

La fel și la Oancea din Jina Sibiului, care au un magazin mai mare pe altă latură a Minișului, da’ și ei sînt mai mulți. Trei membri ai familiei, mama și doi copii, stau la vînzare. „Avem 700 de oi la munte“, îmi zice fiica. E vară, e vacanță și pare normal ca odraslele să ajute la afacerea familiei. Asta pînă întreb. „Băiatu’ are patru clase“, îmi spune mama Oancea mîndră. Dar băiatul are vreo cincisprezece ani. Fata familiei Oancea, vorbăreață și înfiptă, tot de 15-16 ani, își dă seama că s-ar putea să nu fie în regulă mîndria mamei ei și evită să îmi spună la ce clasă a ajuns. Dar mărturisește că a abandonat școala pentru a vinde brînză la București. Dacă faci bani atît de buni, cum să nu abandonezi școala?

Țața Anica

În marele mall Afi Cotroceni, față în față cu Real-ul, între magazinele cu straie de firmă, hop, o hală de brînză. De fapt, un magazin de produse tradiționale, brandul „La Țața Anica“. Brînză dulce, telemea, porcării de toate felurile, vinuri și conserve de la producători din sate. Prețurile sînt mult mai mari decît în piețe și porcăriile nu par chiar de la țăran. Clienți nu prea văd. Întreb de țața Anica. „A murit“, îmi spun vînzătoarele, în locul ei e doamna Lisa, care lipsește momentan.

Piața Amzei – „La Codruța“

„Oile și banii în anii ăștia nu se spun“, îmi răspunde fata de vreo 16 ani a doamnei Codruța cînd o întreb de numărul oilor. „La o întrebare d-asta, răspunsul e am fo’ două“. Mai au un magazin și în Piața Domenii și sînt tot din Jina Sibiului. O întreb dacă a abandonat și ea școala. „Nu e cazul. Asta mai mere un an, mai mere doi, dar tre’ să ai școală.“ Au început cu telemeaua în piață la Domenii. Ca fiecare, pretind că au clientela lor stabilă. Atunci cînd au hotărît să se rupă din piață și să-și facă magazine proprii, ceilalți au încercat să le fure clientela. Dar au învins.

Nișa asta merge și încă nu e destul de aglomerată. Cine se mai bagă? (Alexandru Vărzaru)

•