Victor Ciutacu locuiește în apartament social de la Primărie

Bule2

Anchetă publicată în nr. 16 al revistei Kamikaze (20 aprilie 2011)

Printre săracii, persoanele cu handicap și martirii Bucureștiului care au drept la locuință socială de la Primărie s-a strecurat și Victor Ciutacu, posesor de BMW și realizator de emisiuni televizate pe mii de euro lunar.

Blocul P22C din Rahova, cu „locuințe sociale“

Blocul P22C, strada Petre Ispirescu, cartierul Rahova. La prima vedere, un bloc la fel ca oricare altul. Totuși, P22C are ceva în plus față de restul: e al Primăriei Municipiului București (PMB), iar locuințele se închiriază săracilor la prețuri sociale. Potrivit informațiilor oferite de PMB Revistei Kamikaze, „apartamentele situate în blocul P22C din str. Petre Ispirescu nr. 14, sector 5 fac parte din categoria «locuinţelor sociale», fiind realizate conform Legii 114/1996“. De asemenea, reprezentanții PMB au mai precizat că de aceste locuințe beneficiază categorii speciale de cetățeni. Este vorba despre cei care nu-și pot permite locuințe, cu venituri modeste, persoane evacuate din locuințe retrocedate, persoane cu handicap sau pensionari și văduve de război.

Jurnalul Național, reportaj lacrimogen despre blocul social

Despre blocul P22 s-a și scris în presă. P22 este un întreg ansamblu de locuințe sociale. În septembrie 2008, Jurnalul Național a publicat un reportaj despre săracii oameni care îl locuiesc. Săraci la propriu, căci, vă amintim, e vorba de oameni cărora Primăria le-a dat locuințe sociale. Unul dintre locatarii cu care a stat de vorbă reporterul JN este tanti Mariana: „Primul gînd ce i-a venit în minte atunci cînd simţea că doar ştreangul îi este alinarea a fost să meargă la Primărie şi să ceară ajutor. Aşa a reuşit să intre în posesia unui apartament curat, cu două camere, în care să îşi poată trăi bătrîneţea. În anul 2000, după 68 de ani de chin, de la domnu’ Lis“. Tanti Mariana plăteşte pe fiecare lună 1.170.000 de lei vechi. „«Puţin, măicuţă, faţă de ce am auzit io că plăteşte lumea, şi 10 milioane», spune cu patos chiriaşa.“ JN a stat de vorbă și cu un reprezentant al PMB: „«În aceleaşi condiţii, pe piaţa neagră, chiria poate fi şi de 11-12 ori mai mare», spune Rodica Radu, şef serviciu în cadrul Administrației Fondului Imobiliar (AFI). Tanti Mariana însă tot mai este cîteodată bîntuită de griji: «dacă voi fi dată afară?» Din vorbele Rodicăi Radu aflăm, însă, că «dacă oamenii sînt buni platnici şi se încadrează în plafonul maxim de 4.360.000 de lei pe cap de locuitor, nu au de ce să fie evacuaţi»“.

Redactorul-șef cu BMW al JN, chirie în blocul social

Unul dintre săracii care locuiesc în blocul de locuințe sociale P22C din Rahova este și Ciutacu Victor. El nu a avut decît un Matiz de culoare roșie pînă în 2008, cînd l-a vîndut și și-a cumpărat visul oricărui locuitor din Rahova: un BMW Seria 3, generația nouă. În prezent, acel chiriaș al unui apartament social poate fi urmărit la televizor. Da, este vorba chiar despre Victor Ciutacu, realizator de emisiuni la Antene și unul dintre redactorii-șefi ai Jurnalului Național. Contactat de reporterii Revistei Kamikaze, Ciutacu nu a dorit să facă prea multe declarații despre apartamentul închiriat de la Primărie. „Am un contract legal, în vigoare. Dacă aveți informații, publicați-le“, ne-a spus el fără să răspundă la alte întrebări (care e durata contractului de închiriere sau data la care a fost încheiat).

O vecină a lui Ciutacu: „Sînt săracă, plătesc chirie de 700.000 de lei“

Am stat de vorbă, însă, cu vecini de-ai jurnalistului. Ca, de exemplu, o bătrînă pensionară numai bună pentru un reportaj marca JN. Bunicuța ne-a spus: „Sînt săracă. Plătesc 700.000 de lei (vechi, desigur – n.r.) chirie pentru o garsonieră“. Și ne-a întrebat cu ce vrem să o ajutăm. Alte două vecine de-ale lui Ciutacu, ceva mai înstărite, s-au plîns de haosul birocratic de la Primării. Astfel, deși blocul a fost construit de Primăria Capitalei, locuințele au fost repartizate de Primăria lui Vanghelie, cea a sectorului 5, iar oamenii sînt plimbați de colo-colo cînd au probleme. Una dintre ele ne-a spus că plătește „1,2 milioane de lei chirie pentru un apartament“.

Ansamblul de locuințe P22, din care face parte și P22C-ul lui Ciutacu, a fost construit în anul 2000, deci este un imobil nou, are geamuri termopan și este printre puținele din zonă care arată decent. Este locuit în general de oameni într-adevăr săraci, pe care i-ați putea întîlni în locuințe sociale.

În ceea ce privește inventarul auto din jurul blocului, BMW-ul Seria 3 al jurnalistului se află în „top 3 cele mai scumpe mașini din parcare“.

Ciutacu, fost angajat la AVAS și membru în CA-uri la stat

Victor Ciutacu a lucrat la Autoritatea pentru Privatizarea Activelor și Participațiilor Statului (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), fiind consilier al șefului Autorității timp de trei ani. De asemenea, pentru cîteva luni, Ciutacu a fost și consilier al lui Codruț Șereș, fost ministru al Economiei și membru al Partidului Conservator, dar și membru în mai multe consilii de administrație ale unor societăți de stat, printre care s-a numărat și Nuclearelectrica. Ca să vă faceți o idee despre cîștigurile lui Ciutacu, ne vom băga nasul în conturile unui coleg al său de la Antena 3 – Iosif Buble, soțul deputatei Diana Tușa. Mai exact, în declarația de avere a doamnei parlamentar, care, se știe, trebuie să menționeze veniturile soțului. Conform documentului depus în noiembrie 2010, Buble avea anul trecut o remunerație de 4.041 RON pe lună. Victor Ciutacu, vă reamintim, este redactor-șef la Jurnalul și realizatorul unei emisiuni la Antena 3 – e greu de presupus că ar cîștiga mai puțin. Adică mai puțin de o mie de euro pe lună.

BMW Ciutacu Beneficiarii de chirie socială: săracii, persoanele cu handicap, martirii

Potrivit informațiilor oferite de Primăria Capitalei, cei ce pot beneficia de o locuință socială în București sînt „Persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, tinerii care au vîrsta de pînă la 35 de ani, tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vîrsta de 18 ani, invalizii de gradele I și II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii și văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, alte persoane sau familii îndreptățite“.

Ansamblul de locuințe P22 este administrat de Administrația Fondului Imobiliar, instituție din subordinea Primăriei Capitalei. (Silviu APOSTOL)

 

Citește și:

Justificarea lui Ciutacu: e “obligat” de Primărie să plătească 30 de euro chirie

 

  • Share

46 raspunsuri la “Victor Ciutacu locuiește în apartament social de la Primărie”

  1. baciul ungurean spune:

    culoarea revistei Kamikaze care e in fond? Portocaliu sau violet?
    chiar atat de naivi de credeti? daca chiar era Ciutacu cu chirie sociala credeti ca nu sareau pe el pana acum? articol de 2 bani si 3 surcele sa treaca apa prin ele!!!!
    mioritza laie, laie bucalaie fugi c-o sa te taie!!!

  2. Adrian spune:

    basescu si-a dat singur casa. despre asta cand o sa scrieti??? cand nu o sa-l mai pupati in p**a??? sau despre cum se fura banii adevarati nu cateva milioane

  3. dracu spune:

    :D
    admin,
    caz in care poate ar fi indicat sa procedezi la fel si cu link-ul ciutacului, poate???
    zic si io.
    [edit admin: voi lua in calcul :D oricum, nu e ciutacu. e un glumet care e fan pus link-uri]

  4. florin grigoras spune:

    urmatorul articol sa fie pro-ciutacu(lauda-tii realizarile,capacitatile intelectuale si profesionale,simpatiile si antipatiile precum si pupincurismele specifice zonei intact media) pentru ca articolul asta e prea pro-portocaliu pentru unii urechisti,parerologi si vesnic-revoltati-pe-oricine-si-orice-misca-in-tara-asta

  5. Seb spune:

    Daca vreti info picante despre Ciutacu aflati ca (…)
    [edit admin: un moment sa verificam ce spuneti matale aici, daca permiteti :D ]

  6. giani spune:

    alo, tovarasilor ciutaci, relaxati-va un pic si vedeti cati bani dati voi pe chirie, ca sigur nu sinteti toti proprietari, doar iubiti comunismul, ce naiba! daca va iese cel putin triplu fata de cat plateste ciutacu ar trebui sa va simtiti tradati in idealuri. daca e de 6 ori mai mult, inseamna ca ciutacu va merita. iar daca e inmultit cu 10, cat e o chirie “normala” in bucuresti, sinteti de tot cacatul.

  7. Nicu spune:

    Exceptional;

    bravos

  8. alex spune:

    un ipocrit d.le, un ipocrit

  9. Costin spune:

    Felicitari baieti! In caza ca n-ati observat, cu tot controlul mediatic al “golanului batranel Vantu & motanelului Felix”, a cam explodat stirea voastra pe ziare si bloguri ….

    Articolul asta intra la categoria “Il doare chiria dar n-are gura sa strige”

    Caragiale s-ar fi declarat depasit de situatie in aceasta frumosa zi de aprilie 2011.

    Respect!

  10. Dabija spune:

    @Adrian, fiecare ciordeste cat poate. E clar ca functia de orimar general o bate pe aia de redactor sef.

  11. ova spune:

    Poate dl Ciutacu este un luptator in fosta revolutie si un martir al acestui popor. Si poate bmw-ul ala ii inchiriat de la trustul lui Voiculescu&fiicele.
    Nu e decat un alt pacalici din banda pacaliciului-sef din Romania: Mircea Badea !!!! :)

  12. Raluca spune:

    Atata vreme cat repartizarea locuintelor sociale este facuta de primarii de sector,vor exista asemenea cazuri!Nu cred ca Victor Ciutacu ar fi obtinut aceasta locuinta,daca repartizarea acestora era facuta de Oprescu si Primaria Generala!

  13. paul spune:

    Ma bate gandul..dar bine ca nu Vantu sa ajung handicapat sa stau in bloc cu Ciutacu

  14. gigimarga spune:

    Bre, ce dracu’!!, Chiar toti ati trecut cu vederea peste chestia cu “fost membru in consilii de administrație ale unor societăți de stat, printre care s-a numărat și Nuclearelectrica”??? Ce cauta in asemenea pozitie???

  15. virgil spune:

    Am reparat ceva acum 3 ani la un locatar din blocul primariei sectorului 3 de pe o alee de langa poarta 4 faur. Blocul era plin de functionari de la primarie.

  16. [...] al doilea rând, dacă aș fi în locul dumneavoastră, mi-aș rezolva rapid situația locativă. Oare nu vi se pare, măcar un picuţ, că abuzați de sistem? După câte știu eu, [...]

Rãspunde