Rosia verde

La procesele cu Roșia se numără nevestele

De mai mult de un deceniu, compania care vrea aur de la Roșia Montană – Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) – se luptă cu niște amărâte de organizații neguvernamentale și nu reușește să le doboare. Cu politicieni, cu miniștri, cu primari, cu academicieni, cu mass-media, cu sindicate, piariștii companiei s-au descurcat mult mai ușor. Și-au câștigat din fiecare categorie profesională pe câte cineva bine plasat și au tot confecționat actele pe care legea îi obligă să le producă. Atâta că, dacă documentele conțin nereguli, ele sunt vulnerabile în Justiție. Or, în mod surprinzător, mult hulita Justiție a funcționat imprevizibil în cazul Roșia Montană.

Concret, toate procesele importante au fost pierdute de RMGC (cu excepția câtorva care au ajuns să fie judecate în București). Asta a obligat compania să reia procesul de obținere a avizului de mediu de la zero. Evident, organizația Alburnus Maior – cel mai înverșunat apărător al Roșiei Montana – și-a reluat bătălia în Justiție. Analiștii acestui tip de războaie au notat o recentă modificare de strategie a RMGC. Dacă până acum compania a mizat pe performanța unor case de avocatură de mare succes, recent, au fost atrase în luptă forțe proaspete. Așadar, pe lângă casa de avocatură „Țuca, Zbârcea și Asociații“ – clasată pe locul al treilea în topul milionarilor – a apărut în armata de apărători ai RMGC și domnul Claudiu Brehar, avocat clujean a cărui avere este competența sa în domeniul comercial. mai mult

RMGC manipulează cu sociologi

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Sâmbătă, 28 ianuarie a avut loc la București un miting al celor care se opun proiectului de exploatare a aurului la Roșia Montană. În exact același timp, la Roșia Montană avea loc un miting-replică al susținătorilor proiectului. Ambele mitinguri au fost prezente în relatările televiziunilor într-o simetrie aproape perfectă. Unele dintre televiziuni au optat pentru transmisiuni simultane, cu ecranul împărțit în pro și contra. mai mult

Cu sau fără guvern, RMGC merge mai departe

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

În primul său discurs dedicat ciumpalacilor, Traian Băsescu s-a adresat, între alții, și sponsorilor săi, în particular companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Iată pepita de aur pe care a rostit-o: „Trebuie să avem curaj pentru a crea locuri de muncă în minerit. Foarte mulţi încearcă să stabilească ce e valoros, ce e important. Nu există lucru mai important astăzi când prefigurăm o criză […] decât crearea de locuri de muncă“. Printre cei „foarte mulți“ care „încearcă să stabilească ce e valoros“ sunt și câțiva membri ai Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din subordinea Ministerului Culturii. Sau, mai exact, au fost: recent, în ciuda lozincilor „Salvați Roșia Montană!“ din piețele bucureștene sau din alte orașe din țară și din lume, ministrul Culturii și Patrimoniului Național, domnul Kelemen Hunor, a făcut o curățenie generală între membrii Comisiei*. mai mult

Manifestație orbitoare pentru Roșia Montană la București

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

În ciuda gerului, care a izbit surprinzător România în plină iarnă, 800-1.000 de persoane s-au adunat sâmbătă, 28 ianuarie, dimineața, în Piața Constituției – adică în fața clădirii Parlamentului și în dreptul Ministerului Mediului. Au venit cu scopul de a protesta* față de intenția ministrului Mediului de a acorda avizul de mediu proiectului Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și față de un proiect de lege de modificare a unei legi a mineritului care, între alte prevederi neconstituționale, ar permite unei companii (hă, hă, hă, nu scrie nicăieri „RMGC“) să exproprieze proprietăți private care stau în calea unei exploatări miniere. mai mult

Copilul revoluției: Bogdan Naumovici

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Piața Universității a devenit un cartier al Roșiei Montane. Niciodată, în istoria campaniilor împotriva proiectului minier al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), n-au fost atât de vizibile bannerele organizațiilor ostile companiei. Sloganurile „Roșia Montană nu e de pomană“ și „Cianură pentru dictatură“ sunt scandate acum de mii de oameni, mulți dintre ei fiind la primul contact cu opinia anti-RMGC. După mai mult de trei ani de ocultare, informațiile despre nocivitatea proiectului au scăpat pe câteva posturi de televiziune. De acum trei ani, de când de promovarea proiectului RMGC a început să se ocupe compania condusă de domnul Bogdan Naumovici, a început fenomenul ocupării mass-media. mai mult

Costul minciunilor la Roșia Montană sau de ce plânge Florea Bolog

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Domnul Bolog trebăluiește, între două sorbituri de cafea, la etajul al doilea al viitoarei sale vile din Roșia Montană. Clădirea nu este încă terminată, terasa pe care stă nu are încă parapet, ceea ce ne ajută să-l descoperim. Suntem vreo trei adulți, profităm de soare ca să urcăm pe Cârnic. Drumul pe care l-am ales trece pe lângă domeniul turistic al lui Florea Bolog, cetățeanul care apare în spoturile promovate de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) în cvasitotalitatea mass-media din România. În spotul lui, Bolog spune că turismul nu are nici o șansă în Roșia, că el n-a avut decât 20 de turiști într-un an și că nu există altă șansă pentru comună în afara proiectului de exploatare a aurului.

mai mult

Drumul RMGC duce nicăieri

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Ca să distrugă satele pe care vrea să le distrugă, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a avut nevoie să le golească de ființe. Că doar sunt mineri, nu criminali. Din Roșia Montană au plecat 2.000 de oameni până azi. Unii au luat bani pe case și s-au dus de capul lor, alții au optat pentru noi locuințe. Mulți dintre aceștia locuiesc azi în cartierul Recea, construit special pentru dânșii în Alba Iulia. Câțiva mai ambițioși au refuzat să se mute la bloc și au cerut condiții mai acătării. Pentru ei – vreo 20 de familii – s-a născut proiectul de lux „Piatra Albă“. mai mult

Astăzi iaaar, la Telejurnaaal, am văzut caş-ca-val!*

Păstrați Roșia verdeRoșia Montană la Telejurnal

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

După istorica vizită a președintelui Traian Băsescu la emisiunea Ediție specială din seara zilei de 21 septembrie, n-au mai existat în programul informativ de prime time al TVR 1 decât cinci știri despre Roșia Montană în două luni (octombrie și noiembrie). Asta după ce în cele două luni anterioare popasului președintelui pe fotoliul TVR 1 fuseseră difuzate 38 de știri pe subiectul cu pricina. mai mult

Colinde pentru RMGC

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Roșia Montană s-a tras în strai de sărbătoare marți, 20 decembrie. Toată suflarea RMGC-istă a fost prezentă în piața din centrul comunei pentru a consuma pomana aurarilor. Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a pus la bătaie gratuit produse alimentare și culturale: țuică, vin, virșli (un soi de crenvurști de Zarand), corul minerilor și, mai prețuite decât gogoșile, discursul primarului Eugen Furdui, respectiv al directorului general al RMGC, Dragoș Tănase. mai mult

Borbély László a anunțat sfârșitul Roșiei Montane

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Invitat la PRO TV, ministrul Mediului Borbély László a declarat duminică, 18 decembrie, că va bea apă din iazul de decantare al viitoarei exploatări de la Roșia Montană. Încolțit în studio de jurnaliști, cu aerul unui elev care nu și-a terminat temele, ministrul s-a simțit ca în fața reprezentanților companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și s-a străduit să anticipeze data la care va fi eliberat avizul de mediu. mai mult

Ședința Comisiei de Analiză Tehnică cunoscută ca CAT

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Problemele lui Haiduc. Comisia din titlu, organizată de Ministerul Mediului, se ocupă cu evaluarea proiectului Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) pentru a acorda, sau nu, avizul de mediu. Reprezentanți ai mai multor ministere și ai altor instituții interesate (cum este Academia Română) se întâlnesc pentru a verifica dacă proiectul RMGC nu interferează negativ cu aria lor de interes. Procesul de evaluare are o vechime de câțiva ani, el a fost întrerupt pe vremea ministeriatului lui Korodi Attila și reluat, în huiduielile organizațiilor care se împotrivesc exploatării, sub ministrul Borbély László. mai mult

Tentațiile subsecretarului Anton

Păstrați Roșia verde

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania –, publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

Grecul crede 50%. O delegație a Comisiei pentru petiții a Parlamentului European (PETI) a descins (24 și 25 noiembrie) în România să documenteze câteva dintre petițiile expediate de români pe adresa Parlamentului European. Roșia Montană a fost subiectul a două sesizări din partea Asociației „Ad Astra“, respectiv a Fundației Culturale „Alburnus Maior“. Cum-necum, prima întâlnire a celor 11 membri ai delegației a fost cu reprezentanții Roșia Montană Gold Corporation: Eugen Furdui, primarul comunei Roșia Montană, și Dragoș Tănase, directorul RMGC. S-au întâlnit apoi cu Marin Anton, secretar de stat la Ministerul Mediului, și, în sfârșit, cu opozanții proiectului RMGC, semnatarii petițiilor. mai mult