Și una, și alta. Reașezarea tuturor contribuțiilor pe principiul echității fiscale, inclusiv ale celor aferente drepturilor de autor, nu ar trebui percepută ca o dovadă de impotență guvernamentală în raportul prelungit cu Criza, ci ca o regularizare corectă, absolut necesară. Însă din pripa în care s-a emis OUG 58/2010, ca și din discursul aferent al primului-ministru, transpare, în principal, intenția regularizării unor ziariști. Cu perversiuni!
Primii turiști francezi de etnie romă și cetățenie română ne-au fost aruncați deja peste gard, în grădina carpatică. Fac prinsoare că, până la urmă, toată lumea va fi mulțumită. Țiganii se aleg cu un concediu absolut gratuit, Sarkozy pune frână propriului declin de popularitate, Opoziția iese la rampă și la noi și la ei, oengeurile se umplu de fonduri și, în fine, un nesperat flux valutar este pompat în vinele economiei românești.
Domnul Radu Berceanu, ministru, a vorbit poporului despre Autostrada Soarelui. Am dedus că domnia sa vorbește doar pentru a ne transmite un mesaj simplu: „Eu sunt ministru de conturi elveţiene, știţi că din avion voi nici nu contaţi, băi, fraierienilor? Hai, circulaţi, circulaţi!“.
Am lăcomit, acum câteva săptămâni, la un program de lux – festivalul de jazz de la Gărâna. Luxul, în definiţia organizatorilor, înseamnă muzică de top într‑un spaţiu de top. Concret, festivalul se petrece într-o poiană de pe un platou montan de deasupra Reșiţei. Ca să urci la Gărâna din șoseaua pe care vii dinspre București, harta îţi oferă două posibilităţi: una mai lungă, prin Reșiţa, și, respectiv, un drum judeţean care o ia spre Gărâna (prin Brebu și Trei Ape) din Slatina-Timiș.
Pensiile nu s-au micșorat, da’ las’ că ni s-a scumpit tuturor viața! De la ăi cu botoșei, pân’ la ăi cu 43! Propunerea legislativă de exterminare a pensionarilor a fost doar o mascaradă care să facă loc „Planului B“: mărirea TVA, plus supraimpozitarea drepturilor de autor, plus minus 25% din salariile bugetarilor. Bani siguri la buget, frate!
Întrebarea este: vor mai reveni categoriile sociale nefavorizate la nivelul de trai din 2008? Cum? Când?
…În care vom vedea împreună ce nu înțelege Elena Udrea din operațiunea de branding pe care tocmai a înfăptuit-o. De ce nu înțelege, n-avem de unde ști. Probabil că doar președintele Norvegiei ne-ar putea lămuri.
Cînd drepturile animalelor erau cam ca egalitatea dintre sexe, adică o tîmpenie, însemnarea cu fierul înroșit era o practică uzuală și cu sens. Asta dacă urma rezultată îndeplinea două condiții: a) să fie suficient de clară și b) să fie diferită de alte urme arse de pe pielea animalului, deci distinctă, originală. În engleză, asta se numea „branding“. Și așa a rămas pînă în zilele noastre: brand-ul trebuie să fie puternic și original. Și încă ceva: să vîndă marfa. Asta nu pricepe Elena Udrea. mai mult
Din ecranizarea unui basm rusesc – film sovietic, vizionat cu “caravana”, la sat, prin ‘59 – reţin o scenă memorabilă. Împăratul avea mereu în dreapta sa, înveşmântat în straie strălucitoare, un individ cu faţă senină care, din când în când, lua câte o gură de lichid dintr-un ulcior pântecos. După o vreme o înghiţea şi, brusc panicat, sorbea neîntârziat, înseninându-se iar. Un nou-venit la curte l-a întrebat pe monarh: “Cine este cel ce stă în dreapta ta?”. “El este înţeleptul curţii”, i-a răspuns acesta. “Şi ce licoare bea mereu?”, a întrebat oaspetele. “În ulcior e apă. Dar nu o bea, ci o înghite târziu, doar când nu mai rezistă. Datoria lui e să o ţină în gură tot timpul”, a rostit tronul. “Şi de ce face asta?”, a ingăimat călătorul. “Ca să nu poată vorbi şi să pară înţelept”, a lămurit împăratul. mai mult
E adevărat că România e mai grav lovită de corupţie decât de criză. Asta înseamnă că Bruxelles-ul are dreptate să ne agaseze cu monitorizarea progreselor în reforma justiţiei. După cum are dreptate și Băsescu să se bată pentru o lege a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care să jupoaie îmbogăţiţii. Şi, dacă vor și președintele, și Europa, ce lipsește ca să iasă o lege bună și să ne salvăm ţara de corupţi?
Sinuciderea Mădălinei Manole a devenit, în România, sărbătoarea cea mai populară a anului. Ziariştii s-au arătat gata să-şi omoare şi mamele, nu doar deontologia, ca să hrănească cu imagini de dincolo de Styx hămesitul popor voyeur-necrofil-ortodox român. Vă ştim şi pe voi, perverşilor. Pentru voi am produs ceva fin: interviul de după înmormântare.
M-a sunat o amică, sâmbătă, să mă întrebe dacă nu ieşim să cinăm de înmormântarea Mădălinei Manole.
Fără școală, dar autodidact, Vîntu a scris dosare la Securitate. Scriitor cu patalama de intelectual, Dinescu preferă să le citească. Nu e nici un paradox aici și nici o deosebire între cei doi: pentru ca opera economică a celui de-al doilea să se rotunjească, ingineria financiară a primului trebuia să înceapă de undeva.
Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să spun că Dinescu ar fi angajatul lui Vîntu, chiar dacă SOV i-a plătit poetului, cel puțin în 2008, vreo sută de mii de euro pentru „drepturile de proprietate intelectuală“ cedate de acesta din urmă Realității TV. Nu, între cei doi nu poate fi o relație de subordonare. Ei gîndesc la fel, vibrează la aceleași idei. În felul lui, Vîntu e un poet al fondurilor de investiții, un artist al escrocheriei piramidale, un vrăjitor al audienței cu portofel. Iar Dinescu e un mogul care legitimează cu numele său tot ce atinge: băieții lui Dinescu (de la Cațavencu), vinul lui Dinescu (de la Cetate), revista lui Dinescu (Plai cu boi), dosarele lui Dinescu (de la CNSAS).
Privim înfioraţi distrugerile pe care le produce apa de ploaie. Ele ne impresionează pentru că sunt spectaculoase. Apa face victime. Spre deosebire de o viitură, Guvernul izbește mai puţin spectaculos. Și atunci te întrebi: ce e mai greu de suportat, inundaţia sau administraţia?
Premierul Emil Boc și miniștrii săi își fac plimbarea de inundaţie. Maliţios, Ion Iliescu îi acuză de fariseism. Dacă și-ar respecta anii, bătrânul comunist ar recunoaște că istoria acestui ritual e mult mai lungă. Vizitele miniștrilor sunt, în raport cu inundaţiile, ceea ce era dansul paparudelor pentru secetă. Cu diferenţa că dansul fecioarelor e doar speranţă pentru apa de ploaie, în timp ce miniștrii o oferă pe bune.
Degeaba îți dau prestanță pe stradă câinele, haina de blană și mașina mare dacă la dușuri trebuie să intri fără ele.
O știre care, probabil, va fi preluată și de BBC anunță că Liviu Vârciu ascultă muzică simfonică cînd se află în toaletă. Săracul băiat! Înseamnă că dacă îl taie căcarea în oraș, trebuie musai să dea fuga pînă la Ateneu.
Loading ...
