Invitatii Kmkz

Mihnea Măruță, despre Contrarevoluţia TV

(Din înțelepciunea invitaților KMKZ)

În Network, film din 1976 distins cu patru premii Oscar, un prezentator de ştiri care nu mai face rating este scos de pe post şi înnebuneşte. I se dă şansa unei ultime apariţii live şi, pentru prima dată, răvăşit, se revoltă:

Nu ştiu care e soluţia pentru criză sau pentru inflaţie, ce să facem în privinţa ruşilor sau a infractorilor de pe străzi. Tot ce ştiu este că mai întâi trebuie să vă înfuriaţi! Trebuie să spuneţi „Sunt un om, la naiba! Viaţa mea are valoare!“ Vreau să vă ridicaţi, să deschideţi fereastra şi să strigaţi „Sunt furios ca dracu’ şi nu mai suport!“ Abia apoi vom vedea ce e de făcut cu criza şi cu inflaţia. mai mult

Telegramă către Liichele

(Din înțelepciunea invitaților KMKZ)

Se știe, din apelurile precedente de pe piață, că Lichelele sunt niște comuniști obosiți, fără prea multe urme de conștiință de om liber și pe deplin conștiente de vinovăția lor. Ele urăsc presa în mod organic, sunt hoți de stat și se strâng laolaltă pe principiul complicității vinovate. Liichelele însă sunt în aparență conștiințe proeminente: sunt implicate în reconstrucția „cetății“, sunt arbitri cu ștaif în spațiul public și au, numai când e cazul, o atitudine anticomunistă. Scriu cărți și ies cu aplomb prețios, desigur, numai când e cazul, pentru a pune punctul pe I mare, punct de inflexiune pragmatică în sprijinul oricui înfăptuiește realizarea reformei în statul nostru. Ca termen de diferențiere între categorii, Liichelele cred cu tărie în cultura lor și mai puțin în a celorlalți, își cultivă asiduu și atent destinul individual și sunt sceptice la realizările colective, comunitare, pentru care nu prea au formație și vocație. Condamnă ce e de condamnat grav și sigur prin oraș, disprețuiesc presa, căci e vulgară și anticulturală. Alte puncte comune: ambele categorii sunt alcătuite din cetățeni români care condamnă comunismul, dar nici una dintre ele nu agreează o mișcare de stradă de sorginte civilă și anticomunistă precum Piața Universității, în nici una din versiuni – 1990 sau 2012. De ce? mai mult

Costi Rogozanu: Întreabă publicul

Din înțelepciunea invitaților KMKZ

Dragii moşului, vă spun o poveste în care majoritatea nu credeţi deocamdată. Există o tradiţie a protestului anticapitalism sălbatic în ultimii 20 de ani. Da, în România. Numai că protestul ăsta le aparţine subtil şi tăcut unor mase care nu au voce de obicei. Iar atunci cînd se fac auzite iese cu mare deranj.

Ştiu că tot în această perioadă lungă şi monotonă în idei şi teme de dezbatere, să fii cool, smart, adevărat băiat sau fată corporate a însemnat nişte lucruri: să-ţi doreşti din tot sufletul să slăbeşti statul, să preamăreşti piaţa liberă şi frumoasă, să le repeţi „bătrînilor“ că sînt nişte comunişti învechiţi, să explici cum capitalismul românesc nu merge pentru că a fost confiscat de securişti şi alte poezii din astea. mai mult

Alin Teodorescu: Întrebări la care m-am plictisit să răspund

Din înțelepciunea invitaților KMKZ

Prieten adevărat: Cum poate fi numit un om care are 30 de mii de dolari economii când este numit ministru și ales parlamentar și are 50 de mii de euro datorii când iese din aceste funcții?

Răspuns:

Eu.
Zoologic – bou.
Psihologic – cretin.
Parapsihologic – lunatic.
Sociologic – inadaptat.
Domestic – ți-am spus, tâmpitule, nu te duce acolo, că nu te pricepi! Acu’, du gunoiul la ghenă. Și ia-ți și sepepistul cu tine.

mai mult

Petre Mihai Băcanu: „Am racolat prima dată salvamontiști“

Invitaţii Kamikaze. Azi: Petre Mihai Băcanu

După ’89, a fost cel mai dușmănit om din România, iar minerii chiar l-au căutat acasă. A dominat, alături de Cristoiu, Nistorescu sau C.T. Popescu, peisajul presei postdecembriste. După ce a plecat de la România liberă, acum doi ani, a avut o încercare nereușită de a reveni cu săptămînalul Timpul. În decembrie ’89, era în închisoare pentru tentativa de a scoate un ziar clandestin. mai mult

Dragoș Bucur: “Trăgînd o linie, pe mine comunismul m-a ajutat”

Invitaţii Kamikaze. Azi: Dragoş Bucur

Pe nesimțite, Dragoș Bucur a jucat în aproape toate filmele noului val de tineri regizori. Marfa și banii, Polițist, adjectiv, Boogie, Furia, Visul lui Liviu, Băieți buni. L-am întîlnit însă la locul unde Dragoș încearcă să se reinventeze și unde îi învață pe alții ceea ce, surprinzător, UNATC nu oferă: cursuri de actorie de film.

mai mult

Virtuțile și păcatele bibliotecii

Invitaţii Kamikaze. Azi: Mihail Neamţu

Nu știu alții cum sunt, dar când mă gândesc la tinerețile mele, aș vorbi despre păcatele bibliotecii. Nu denunț aici pasiunea pentru lectură, viciile deprinse în anticariate sau plăcerile vinovate consumate, uneori foarte scump, în labirintul marilor librării europene. Ca și dumneavoastră, cred că nimic nu poate înlocui experiența citirii unui roman bun în tinerețe. Regret că n-am memorat, ca adolescent, mai multe poezii de Eminescu. Într-o lume de brute inculte și vampe avare, lectura aduce echilibru interior și coerență mentală.

Cu toate astea, merită să discutăm și despre capcanele bibliofiliei: trufia, fatalismul și autosuficiența (vorbesc din experiența proprie). mai mult

Euro se prăbuşeşte!… De rîs!

Din înțelepciunea invitaţilor KMKZ. Cu Moise Guran.

Acum mulţi ani, pe vremea când, la un campionat mondial de fotbal, Grecia a luat bătaie de la toată lumea, antrenorul s-a enervat pe fotbalişti săi, numindu-i homosexuali incapabili. Iniţial, am crezut că antrenorul construise o echipă bazată pe fundaşi, dar omul şi-a cerut ulterior scuze, explicând faptul că fotbaliştii greci nu au nimic în comun cu filosofii Greciei antice, cei cărora homosexualitatea le stimula creaţia. Care va să zică, nu erau suficient de creativi fotbaliştii ăia. Aşa o fi fost, dar acest lucru se poate spune despre toţi grecii de astăzi, despre ei ca popor. Şi să vedeţi de ce…

De mii de ani, acest popor repetă în fapt aceleaşi practici financiare, iar deştepţii de nemţi au luat asta ca pe o diversitate culturală şi i-au băgat în zona euro. mai mult

Conversație la Catedrală

Invitaţii Kamikaze. Azi: Adriana Săftoiu

Doi transpartinici. Vorbesc.

– Auzi, crezi că vine presa dacă organizăm un maraton cu premii pentru adolescenți? Dă bine, mă gândesc. Încurajăm sportul, susținem adolescentul. Lovim cel puțin patru dintr-una: doi părinți, doi bunici și o mătușă de rezervă în cazu-n care părinții-s despărțiți. Total general – patru voturi pe cap de maratonist. Bonus notorietate. Poate mai strecurăm și un pliant cu sigla partidului, o iconiță cu candidații, ceva. Ei? Se merită?
– Absolut. La de-astea vin și presa și ’ulimea. Am făcut și noi „Salvați pantera!“ pentru elevii de gimnaziu. Știi că avem o panteră în municipiu, aia care a mai rămas din Grădina Zoologică. Succes-monstru! În ziua de azi, nu mai faci nimic cu conferințele de presă. Action!

mai mult

Cîte parale face un scriitor

Invitaţii Kamikaze. Florin Lăzărescu

Am dat recent un interviu şi, printre întrebări, s-a regăsit şi clasica obsesie a jurnalistului care nu poate gîndi lumea decît în termeni financiari: cîţi bani se cîştigă din literatură? Îţi poţi plăti facturile cu literatura? Problema asta e mai întotdeauna văzută dintr-o perspectivă greşită, uitînd anumite aspecte specifice.

În primul rînd, un scriitor nu porneşte de la ideea ca va presta nişte servicii pentru a se îmbogăţi. Principala motivaţie în ceea ce face e alta decît înmulţirea banilor, altfel ar fi trebuit să încerce să ajungă afacerist. mai mult

Profesorii din viața mea

Invitaţii Kamikaze. Dragoş Bucur

Am primit propunerea de a scrie un articol în Kamikaze… despre orice. Îmi amintesc gluma apărută imediat după Revoluție cu omul care aleargă fericit strigând „Libertate, libertate, libertate“, pentru ca apoi să se oprească dezorientat, întrebându-se „Libertate? Bine, și acum…?“. Despre ce să scriu atunci când toate problemele care mă frământă sunt atât de personale încât trebuie să rămână personale!? Să scriu despre relația pe care o am cu banca, instituția-capcană a societății moderne, sau despre tipul de adeziv pentru gresia de pe terasa noii case? Am început să elimin subiectele prea personale, apoi pe cele prea mondene, alea politice mă depășesc complet, să scriu despre actorie nu îmi ajunge spațiul… Uite așa am ajuns la oamenii care mi-au influențat cariera și implicit viața. Profesorii! mai mult

Partea plină a paharului

Invitaţii Kamikaze. Azi: Luca Niculescu

De ce reacționăm epidermic? Iată o întrebare pe care mi-o pun uneori, cînd văd cum e tratată obsesiva chestiune a „imaginii-României-în-străinătate“. De ce atunci cînd într-o emisiune de pamflet de la o televiziune franceză sînt caricaturizați doi comentatori xenofobi trebuie să ne revoltăm de parcă Franța ne-ar fi declarat război? De ce trebuie să facem din asta principalul subiect al jurnalelor? De ce nu ne dăm seama că umorul – chiar prost – e umor, nu jurnal de știri? Greu de spus, dar arată cît de sensibili sîntem la criticile venite din afară (fiind în același timp extrem de insensibili la cele interne). Evident, nu sîntem singurii: toate țările reacționează cam la fel cînd e vorba despre imaginea lor. Franța aproape că a înghețat legăturile cu Mexicul din cauza unei tinere condamnate în această țară, francezii considerînd că Justiția mexicană a condamnat-o pe nedrept. La fel s-a întâmplat și cu o americancă anchetată în Italia pentru omor: e prezentată drept nevinovată în presa americană și ca „demon cu chip de înger“ în cea italiană. Ca să nu mai vorbim despre cazul Strauss-Kahn, care aproape că a făcut să renască antiamericanismul în Franța și obsesiile antifranceze în SUA. Sigur, am putea spune că în cazurile prezentate e vorba de afaceri juridice serioase care arată felul în care funcționează una dintre puterile statului. E vorba însă și despre percepția unui popor asupra celuilalt, despre modul în care presa scoate la suprafață clișee și le exploatează. mai mult