Jurnalul unei stewardese

« mai vechi

O stewardesă nu trebuie atinsă nici cu o fl oare. Doar cu pumnul

Jurnalul unei stewardese

Într-o iarnă grea, cu aviația încâlcită din cauza ceții și a zăpezii din București, s-a întâmplat ca toate avioanele venite din țările calde să aterizeze la Timișoara. Cei mai mulți dintre pasagerii acestor zboruri erau cetățeni din Vest ce doar ne tranzitau țara în drumul spre casele lor. Unii dintre ei aveau ca destinație finală Londra, iar responsabilii români au decis ca, decât să-i mai care spre Otopeni și de-acolo spre Anglia, mai bine să-i urce într-o cursă ce oricum pornea la drum din București. Organizați cum suntem noi de obicei, procedurile au durat câteva ore. Ore care le-au pus nervii pe bigudiuri atât în capetele pasagerilor îmbarcați la București cu destinația Londra, cât și în capetele celor veniți de la Bangkok și rătăciți în Timișoara. Hai că ați obosit doar citind. Cei ce au fost măcar o dată în viață „victimele“ unei neregularități de zbor pot înțelege mai ușor năuceala iscată. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la februarie 1st, 2012 | 11 comentarii »

La ziua președintelui etern Kim Ir-sen, în 1982

Jurnalul unei stewardese

Am avut parte de cea mai frumoasă primăvară în acel aprilie ’82. În Coreea de Nord, când „marele conducător“ Kim Ir-sen și-a aniversat cei 70 de ani de viață. Phenianul avea cel mai curat cer pe care retina mea l-a perceput vreodată. Este un oraș cu bulevarde largi, scăldate în lumină, clădiri impunătoare și suficientă vegetație cât să-ți mulțumească plămânii. Niciodată n-am știut că pomii pot înflori toți odată și mirosul lor este capabil să îți șteargă orice amintire olfactivă despre Chanel sau Dior. Iar despre coreeni pot spune că-s gazde desăvârșite. Am fost răsfățată de culori vii, zâmbete, fericire, muzică, încă de la aterizarea avionului Il-62 cu care venisem. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la ianuarie 18th, 2012 | 17 comentarii »

La ziua președintelui etern Kim Ir-sen, în 1982 (II)

Jurnalul unei stewardese

Cum spuneam în episodul trecut, în Coreea de Nord sunt cel puțin 400 de statui ale președintelui etern Kim Ir-sen. Cea mai vestită este „Immortal Statue of Kim“, iar la picioarele sale se afla în acele zile, cînd titularul împlinea 70 de ani, cam toată recolta de flori a Olandei. Am fost la un parc de distracții pe lângă care Disneyland părea un bâlci (cel puțin în privința montagne russe-ului). Am văzut spectacole grandioase în Palatul Culturii și pe stadion, pe care nimeni nu și le poate imagina, oricât de maestru în bătut câmpii ar fi. Pe o întreagă latură a stadionului erau mii de oameni special antrenați care, cu ajutorul plăcuțelor, creau diferite imagini, chiar în mișcare. De exemplu, un fotbalist șuta dintr-un capăt al tribunei, mingea „zbura“ și portarul din celălalt capăt plonja și apăra. Toate aceste tablouri erau o încântare fără cusur. Generalii, ditamai generalii, defilau în pas alergător, făcând un tur de stadion. Toată lumea părea să fie fericită la umbra „marelui conducător“. Am văzut femei care în momentul în care primeau decorația de la „președintele etern“ leșinau de emoție. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la ianuarie 15th, 2012 | 12 comentarii »

Jocuri, poturi şi focuri de ţigară în pivniţa Balubei

Jurnalul unei stewardese

Mult și bine știam noi să ne distrăm. Acum ori e lumea mai rea, ori e viața mai grea. Poate ambele. Făceam tot felul de drăcii în avion. E adevărat că și cursele erau nesfârșit de lungi. Avioanele de producție sovietică, prezente în număr mare în flota TAROM, aveau spații generoase, loc destul să învârți trotineta și locuri berechet în care să te ascunzi în caz că o șefă prea insistentă te zăpăcea cu munca. IL-62 avea în coadă „rack-ul radio“, un colțișor ideal pentru dormit, ascuns bagaje sau încins o partidă de șeptic. Acest tip de avion, poreclit „Baluba“, era dotat și cu o „pivniță“. Pivnița era mare și inițial fusese prevăzută cu un lift micuț pentru marfă. Eu nu l-am văzut niciodată funcționând. Ajungeai în această cală coborând niște scări înguste, pe o pantă abruptă. Sigur că fericirea de a coborî acolo le revenea doar „bobocilor“. Intrai pe brânci și ridicai navete cu 24 de sticle de Coca-Cola, bere sau navete șubrezite cu apă minerală. Dar în același timp era un loc ideal în care să te ascunzi ca să scapi de cicăleala HB-urilor. Ele (ei) nu se încumetau niciodată să coboare în beci. Noi încingeam partide minunate de șeptic, beam șprițuri și fumam în disperare. Lăsam „balaurul“ să se lupte cu neastâmpărații pasageri. După ce ne făceam suma, ieșeam unul câte unul și mai rezistam câteva ore la frecușurile obligatoriu aplicate începătorilor. În beciul din „Baluba“ s-au pus la cale multe conspirații. Azi, vă voi povesti doar două. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la ianuarie 1st, 2012 | 10 comentarii »

Pilotul a fost ofiţerul Stării Civile, eu am fost ofiţerul stării de ebrietate

Jurnalul unei stewardese

Privilegiul de a petrece Sărbătorile acasă cu cei dragi era o chestie îndelung vânată. Aveai grijă ca de prin septembrie să-i faci curte planificatoarei. Da, în mileniul trei, planificarea zborurilor se face cu pixul. Prin urmare, în vârful pixului planificatoarei stătea și stă fericirea ta. Nu-ți era indiferent cu cine dădeai ochii în prima secundă a Noului An, cu cine ciocneai oul de Paște și cu cine împărțeai cozonacul și sarmaua de Crăciun. În consecință, fiecare încerca să se orienteze. Despre concedii nu prea putea fi vorba într-o întreprindere în care banul venea de la zumzăiala avioanelor. Și când au oamenii ăl mai mare dor de ducă, dacă nu vara și de Sărbători?! Nu-mi reușeau mereu miorlăielile, deci uneori trebuia să înghit hapul amar al pribegiei. Așa s-a întâmplat și în ajunul unui An Nou când trebuia să efectuez tronsonul București-Bangkok dintr-un zbor lung București-Bahrain-Bangkok-Singapore. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la decembrie 20th, 2011 | 8 comentarii »

Rasputin şi stewardesa sovietică

Jurnalul unei stewardese

TAROM-ul de Beijing făcea, la un moment dat, escală la Karachi și, fiind un zbor lung, trebuia să aibă două echipaje. Unul mâna cursa până în capitala Pakistanului, iar de acolo prelua frâiele echipajul de schimb. Ca de obicei, ceea ce pare simplu se complică pe parcurs: ca să ajungă la Karachi, membrii echipajului de schimb zburau întâi la Moscova-Șeremetievo, în chip de pasageri (cu toate drepturile ce decurg din asta), stăteau acolo cam cinci-șase ore, după care se îmbarcau într-o cursă Aeroflot până la Karachi. Pare un calvar. În realitate, a sta la Moscova în aeroport cinci ore printre icre negre, icre roșii, marojnaia, smetana, saleanka, șampanie, vodka era un răsfăț. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la decembrie 15th, 2011 | 10 comentarii »

Renul accelerat Constanța-București

Jurnalul unei stewardese

S-a întâmplat undeva la jumătatea anilor ’80 ca în ajunul Crăciunului să fie o iarnă atât de grea în București, încât avioanele care-i aduceau spre Capitală pe ultimii amețiți să aterizeze la Kogălniceanu-Constanța. Aeroportul arăta trist, fără hainele de vară pe el și absolut nepregătit pentru preluarea unui număr atât de mare de pasageri. Era întuneric, dezolant, un univers paralel cu civilizația. Te așteptai ca pe pistă să urle lupii. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la decembrie 10th, 2011 | 5 comentarii »

Articol dedicat cârlanilor din redacția Kamikaze

Jurnalul unei stewardese

Au mânjii ăștia de la Kamikaze o poftă de sex, ceva de speriat. Degeaba le-am trimis articole elevate, să vadă și ei cu ce se mănâncă aviația, ei, nimic. Pentru că vă simt deja stârniți, hai să vă dau repede să prizați o porție de sex în avion. Mă tot întrebați cum e acolo sus, unde, vorba aia, până și Dumnezeu este amestecat. S-o luăm metodic. Pornim de la plebe. Ce frumos își pârguiau turiștii hormonii în avion în drum spre plaja excitantă cu soarele care dilată, cu apa mării care contractă (repede, o ședință de redacție de schimbat păreri între dobrogeni și munteni). Un snop de aplauze merită nordicii. După puțină ciocolată și puțin mai mult alcool, se simțeau bine în toalete, între scaune, sub pături. Englezii doar dacă aplicau metoda Mutu manifestau o oarecare tandrețe. Destul de tare este și cocoșul galic. Îndrăzneți ei, dezinhibate ele. Arabii nu se manifestă în public. Evreii sunt cei mai buni familiști și destul de culanți cu amantele. Să trecem acum la ai noștri, că am ce vă spune. Cu cât partea bărbătească este mai accesorizată cu top 50 articole bărbătești, cu atât sunt ele mai deschise spre iubire sinceră. Vă creionez acum câteva scene petrecute în avion. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la decembrie 2nd, 2011 | 16 comentarii »

Nu tot ce zboară mai și mănâncă

Jurnalul unei stewardese

Erau ierni autentice, cu zăpadă neînghesuită, nepătată de cohorta de mașini de acum. Nu, nu tânjesc după duminicile în care circulau mașinile cu număr par sau impar pe plăcuța de înmatriculare. Pur și simplu, erau ierni adevărate, în care primarii nu erau stresați cu comandamentele de iarnă. În astfel de perioade, dar mai ales în cele cu ceață, aviația era la mâna hazardului. Nici un zbor nu semăna cu celălalt. Am stat odată patru zile la Iași cu avionul IL-14. Avea 28 de locuri, trei membri în cockpit și o stewardesă. mai mult

in Jurnalul unei stewardese de admin la decembrie 1st, 2011 | 9 comentarii »

« mai vechi