Mirosul de balegă fie cu noi!
O fi berea mai ieftină ca apa în Praga, sau cel puțin așa încearcă să te îmbârlige ghizii, însă eu am profitat de vremea tomnatică și am mers pe grappa. Grappa este un rachiu de vin tare, bun și suficient de scump încât să nu rămâi toată ziua pe scaunul și apoi, eventual, sub masa cârciumii.
Mirosul de balegă fie cu noi!
La Praga am purtat niște sandale pentru care mă felicit că le-am ales. Calapodul dintr‑o piele absolut senzațională, iar tălpile groase, comode, studiate îndelung de designerul pentru a cărui sănătate mă rog și acum.
Cu ele în picioare am putut parcurge zeci de kilometri zilnic fără să știu ce-i durerea de bătături sau mirosul de câine plouat cu care te pot cadorisi niște încălțări eronate.
Mirosul de balegă fie cu noi!
Dacă ajungeți vreodată în Agios Gordios, una dintre multele stațiuni din Corfu, s-ar putea să dați de doamna Geta, care deține o pensiune, sub brandul Vicky Apartments, pe strada principală. Aveam de gînd să scriu de bine despre ea, dar pînă la urmă m-am gîndit să scriu de rău. Adică să fiu obiectiv.
Mirosul de balegă fie cu noi!
N-am nervi pentru drumul către litoralul românesc și sunt convins că orele petrecute pe scaunul mașinii în demența de la Fetești-Cernavodă-Basarabi mi-ar declanșa o minunată și de neuitat durere la cârcă. Am ales, așadar, să dăm o fuguță la Breaza.
Acolo unde adăstăm este totul verificat, pentru că gazdele ne sunt prieteni vechi: grădina plină de flori și meri, casa primitoare, câini de mângâiat, găini de zburătăcit și terasă tocmai bună de admirat culorile Subcarpaților, la o ceașcă de cafea și-un pahar (hai, două) de vin.
Mirosul de balegă fie cu noi!
Continuăm periplul prin agroturismul insulei Palma de Mallorca. M-am gândit să-i dau bătaie acum, când am proaspăt întipărite în minte diverse detalii ce țin de viața lor de la țară.
Cu toate că nu-mi fac mari griji: mi le voi aminti de câte ori voi servi un Bran de-al nostru, unde „rural“ înseamnă vile cu cinci etaje, podite cu gresie lucioasă și împodobite cu balustrade de inox, iar gospodăria aducătoare de bucate este reprezentată de un petic de iarbă mobilat cu cât mai multe grătare și, pe alocuri, un leagăn de lemn, făurit de mâna țăranului în tindă, la Bricostore.
Mirosul de balegă fie cu noi!
Săptămâna trecută am fost în Palma de Mallorca. A treia oară, în același orășel, la același hotel și aproximativ în aceeași cameră. De data asta n-am mai făcut la recepție gluma legată de plata „seaview“‑ului și pentru Maxim, fiul meu, care în anii trecuți era atât de scund încât nu ajungea la fereastra camerei și deci lui îi plăteam degeaba vederea mării. Față de primul sejur acolo, Max are acum o înălțime aproape dublă. Și, oricum, peretele dinspre plajă este în întregime din sticlă, așa că și furnici dacă am fi fost, tot n-am fi scăpat de taxa aferentă panoramei marine.
Mirosul de balegă fie cu noi!
Gîndul de a-mi strămuta existenţa pe meleaguri străine m-a bătut mai rău decît bate Doctor Oetker frişca la plic. Însă, de la un timp, auzisem că pot beneficia de efecte străineze şi ceva mai aproape, recte prin Braşov, Cluj, Sibiu şi alte cîteva oraşe încă neatinse, la nivel social, de mirosul de balegă.
Mă trezesc devreme, îndes aparatul foto şi-o sticlă cu apă în desagă, încalec motorul şi-o iau, cătinel, spre Braşov, împreună cu patru amici de drumeţie. Vreme de pus în ramă, asfalt ca-n palma de contabil, un grup de cinci motoare şi traseul „Cheia“. Imediat cum au început serpentinele, am şi simţit mirosul de balegă în oglinda stîngă: o secătură cu nişte ochelari mari de soare mustea de talent la volanul unei maşinuţe foarte potente.
Mirosul de balegă fie cu noi! Cronică agroturistică – ep. 17
Deunăzi mă întreba cineva de ce merg pe ofertele de pe net atunci când vreau să găsesc o destinație de călătorie. Păi, o dată că netul nu a fost inventat doar pentru pornoșaguri și doi, îi răspund, mi s-ar părea de-a dreptul penibil ca, la 2010 ani de la nașterea lui Hristos, să mărșăluiesc prin gări sau autogări și să sondez călătorii cu geamantane, evitându-i la o adică pe ăia cu damigene, de unde vin și cum s-au simțit.
Mirosul de balegă fie cu noi!
După o serie de șapte-opt experiențe mai puțin vesele cu tânărul, dar obraznicul agroturism românesc, încerc să uit totul prin servirea unei porții de „clasic“. Cea mai la îndemână stațiune pentru cei din București rămâne Sinaia.
Te umpli de spume și tutun în ambuteiajul de la Comarnic, dar măcar scapi de demența de la Predeal, pe care ajungi s-o consumi, de obicei, și fără țigări.
Mirosul de balegă fie cu noi!
Pentru a ajunge în Șirnea, părăsim șoseaua asfaltată și coborâm pe un drumeag de țară. De-a stânga și de-a dreapta, privirea îți e atrasă de niște versanți a căror uscăciune te duce cu gândul la peisaje selenare. Acolo s-ar fi putut filma, fară nici o grijă, primii pași pe Lună ai omului, și nimeni nu s-ar fi prins că-i vorba de o cacealma.
Degeaba îți dau prestanță pe stradă câinele, haina de blană și mașina mare dacă la dușuri trebuie să intri fără ele.
Călin Platon, fost prefect de Cluj, a accidentat grav, pe trecerea de pietoni, o mamă cu bebelușul ei. Băi, Platon, dacă treceai cu atenție, filozof rămîneai! Or, așa, îmi vine să mă întreb și eu, ca și Platon: ce sens are viața? Giratoriu?
Loading ...
