Jurnal de plecangiu

Țiganii care arată bine au șanse în Finlanda

Sfîrșitul lumii la Helsinki

Am urcat pe ușa greșită în avionașul ce urma să ne repeadă de la Frankfurt la Helsinki, astfel că am perturbat oleacă ordinea și liniștea publică, deci iar am trecut prin acele clipe cînd am impresia că toți occidentalii se uită la mine, îmi zîmbesc amabil și-și spun în gînd: „Bleah, și rusnacii ăștia, mereu încurcă lumea“. Se știe, doar, că toți plăvanii cu cîteva fire blonde care se sprijină cu țeasta de tavan sînt ruși.

Ajunși într-un final la locurile noastre, descoperim, după grai, că sîntem vecini de scaune cu un conațional. Un tînăr ardelean ce a făcut doctorat în Germania, stă în Germania, lucrează pentru o companie franceză, e căsătorit cu o poloneză și acum construiește o centrală nucleară în Finlanda. O secundă n-a tăcut. Ne-a transmis o groază de secrete tehnologice, la un moment dat ni s-a făcut și teamă să nu ne audă careva, căci ne-a dezvăluit taina tuturor spirtoaselor tradiționale din zona Clujului. Ne-a vorbit apoi despre politică, despre ce e de văzut, de băut și de mîncat prin Helsinki, despre viața de neamț… Și despre cea de român, deși lumea pe-acolo nu-l știe atît ca român, cît ca Herr Doktor în tehnologii grele ce vorbește o germană cu accent de prin părțile Turdei. „Să beți neapărat bere finlandeză! Să nu vă mirați că în toate meniurile de la restaurant veți găsi hamburgeri. Și să știți că toate-s scumpe. Scumpe rău!“ mai mult

Premieră europeană: la Viena, optzeci de români au fost împiedicaţi să se întoarcă în patria lor

În caz că ați ratat revista de acum două săptămâni…

Mă aero-ntorceam spre București cu un elan invers proporțional față de cel de la plecare. O escală la Viena – zburam cu Austrian Airlines – pica la fix ca să-ți mai astâmpere „dorul“ de țară. Dar, la coborârea din avionul ce m-a adus la Viena, descopăr că până la urcarea în avionul către București mai erau doar vreo șapte minute, ceea ce-mi spulbera bucuria popasului austriac. Fug, cred, aproape un kilometru până la poarta de îmbarcare și descopăr nu una, ci două porți vecine, ambele cu aceeași destinație: București. Avionul meu – of, dacă aș fi citit tot panoul, cu răbdare, înainte de a alerga ca un apucat – începea operațiunile după vreo 30 de minute, celălalt era cel care-și îmbarca pasagerii în acele momente. Resemnat, am rămas să citesc mail-uri pe telefon până când am primit un SMS de avertisment că am atins nu știu ce prag de zeci de euro pentru volum de memorie. Dar nici asta nu m-a convins să mă îmbulzesc în primul autobuz ce pleca spre avion împreună cu cei care voiau să ajungă primii acasă.

mai mult

La Belver, birjar! – Ep. 5

Jurnal de plecangiu – Palma de Mallorca

Zilele trecute m-am întâlnit cu un prieten care nu arăta deloc bine. Era foarte bronzat, însă tristeţea din ochii lui m-a făcut să-l întreb, puţin încurcat, de sănătate şi dacă nu simte nevoia unui concediu. „Aseară m-am întors de la mare. Urgenţele din firmă mi-au permis doar o deplasare de-o săptămână la noi, pe litoral. Sunt ars de soare pentru că altceva nu aveam de făcut şi am mecla asta abătută pentru că sunt cu nervii la pământ. Atâta ciobănie şi primitivism la un loc, pe parcursul întregii zile, fără o secundă de pauză, nu am văzut nici în timpul lui Ceauşescu, când, logic, eram mai înapoiaţi cu 21 de ani.“ mai mult

La Marineland am schimbat euro pe lei de mare – Ep. 4

Jurnal de plecangiu – Palma de Mallorca

La zece minute de capitala Palma şi cinci de staţiunea Palma Nova este un loc special pe care l-am vizitat de fiecare dată când am ajuns în insula cu o singură zi ploioasă pe an. Se cheamă Marineland şi toată lumea îl ştie drept „Acvarium din Mallorca“. După ce intri, constaţi totuşi că e vorba de un adevărat locaş de biocultură, un teatru în care joacă actori neconvenţionali, cum ar fi papagalii Guacamayo, leii de mare californieni şi inimitabilii delfini Bottlenose. mai mult

Picturi naive pe corpuri de proşti – Ep. 3

Jurnal de plecangiu – Palma de Mallorca

Nu am mai fost în cluburi şi discoteci de vreo 2.050 de ani, iar la tarabele de roşii, ceapă şi pătrunjel nu am observat fenomenul asupra căruia vreau să vă fac atenţi. De câteva veri, nu multe, am observat în Palma de Mallorca, dar şi în alte locuri de vacanţă, foarte multe tinere purtând fermoarul de la şliţul pantalonilor, scurţi sau lungi, aproape totalmente desfăcut. Mi s-a părut o şmecherie foarte sexy şi o invitaţie mută la „masa pusă“. Nu a fost dată, însă, de câte ori am avut în faţa ochilor un astfel de caz, să nu mă întreb dacă fata nu e campioană la full-contact în căutare de sac pentru picioare în barbă, iubita vreunei gorile care merge cu trei metri mai în spate şi aşteaptă să muşte fraierul cu prea mulţi dinţi în gură sau, pur şi simplu, „păpuşă în concediu, doresc cunoştinţă pentru plimbări, discuţii şi lecturi în grup“. mai mult

Cum o lingi pe M5. Azi: Ungaria

Cu covrigul prin străini

De treci codrii de aramă ai patriei străbătuți de șosele virajate și mustind de comune cu limită de viteză 50, de mai departe de Timișoara vezi venind un drum (Cenad – Szeged) care seamănă îngrijorător de mult cu ce avem și noi prin țară. Tot strîmt, tot prin mijlocul satelor, tot cu o singură bandă pe sens. Din fericire, spaima nu durează decît preț de vreo patruj’ de kilometri, pînă în Szeged. De acolo, impresiile se schimbă. mai mult

Impresii din frumosul și perfidul Albion (I)

„Nu te-a plouat la Londra?“, sunt întrebat la întoarcerea din concediu. „Nu, deloc. Am avut parte de două săptămâni de soare și cer senin“, răspund. Cum am plecat eu, a început și ploaia, și bătaia!

Nu faceți greșeala să vizitați muzee la Londra! Vara. E pierdere de timp. Un muzeu îți ia o zi din concediu. Și din viață! O să ajungi stors de vlagă la hotel și nu o să visezi craniul de cristal mayaș fals (?), ci tărtăcuțe vesele de chinezi ciricăind ubicuu. Nonstop. mai mult

Comentezi?!

Dinspre Curtea de Argeş spre Transfăgărăşan, în dreptul comunei Corbeni, dacă opreşti maşina pe avarie, poţi surprinde acest panou publicitar de largă respiraţie şi modestă inspiraţie argeşană: Pensiunea No Comment Rustic. Dormim, mîncăm, plătim, dar nu comentăm! Rustic!

Românii au talent şi-n Palma. Episodul 2

Jurnal de plecangiu

Pe litoralul nostru nu am fost în concediu, adică să stau măcar o săptămână, de douăj’ de ani. Fiul meu a aflat că România are incredibila şansă de a deţine deschidere la o mare abia din cartea de geografie. Nu că toată copilăria, când plecam cu părinţii mei la Eforie, nu mi s-ar fi părut un adevărat zbor în cosmos. Dar înaintând în vârstă şi-n libertatea de a călători oriunde pe acest Pământ, am încercat să evit ţărmul Mării Negre, care de la plopii şi salcâmii ce-l umbresc arată ca un simplu mal de gârlă, populat pe timp de vară de nişte specimene cel puţin obositoare. mai mult