În timpul așa zisei “revoluții din 2012″ de acum o săptămînă, mai mulți lideri USL s-au întrebat unde naiba a fost plecat Liviu Dragnea, secretarul general al PSD și președinte al Consiliului Județean Teleorman, taman cînd țara era-n fierbere și era nevoie de el să asmută masele de teleormăneni către mitingurile din București. Răspunsul se poate afla foarte simplu, consultînd factura de mobil a grangurelui PSD, ce va veni zilele acestea la Consiliul Județean. Căci Liviu Dragnea, deși are o avere mare, vorbește la telefon în concedii pe banii consiliului județean. mai mult
Unde-și face Liviu Dragnea concediile și cît vorbește la telefon de acolo, pe banii CJ Teleorman
Absolut toate glumele despre Dinu Patriciu
Dinu Patriciu e un afacerist atât de bun încât, dacă s-ar lansa într-o afacere de pompe funebre, lumea ar înceta să mai moară.
De ce nu poate scrie nimeni pe Twitter cât e datoria pe care o au, însumat, firmele lui Dinu Patriciu? Prea multe caractere.
Familiile angajațior lui Patriciu se plâng că nu-și mai permit să-i țină la serviciu.
Afiș la intrarea unui magazin Mic.ro: Închis pentru inventar în intervalul 12:00 – 12:01!
Atenție, s-a furat madama!
Fiii păcii din Hexagon iar au chef de glume pe seama noastră. Păstrăm linia obraznică pe care am pornit o dată cu “Sărutul franțuzesc” și le răspundem din nou, na:
Năstase caută eliberarea prin artă
La două zile după ce instanța l-a condamnatat la închisoare și la o zi după înfățișarea la Curtea Constituțională într-un alt dosar, fostul prim ministru al României taie gerul Bucureștiului în căutarea unor tablouri. Pozele sunt aici. (Promo)
ABSOLUT PE BUNE: Adrian Năstase apare în reclame la ouă
Ziarul Libertatea încearcă “să ne mai descrețească frunțile” (cum spuneau clișeele de la Album Duminical) și copiază niște glume despre condamnarea lui Adrian Năstase. Una dintre ele le-a venit foarte ușor, mai ales că apăruse și în ziarul nostru cu puțin timp înainte. Îi rugăm pe această cale ca data viitoare să copieze mai mult, adică și numele publicației în care a apărut gluma. Păi, nu pentru libertatea noastră, a jurnaliștilor, o să facă Năstase pîrnaie, ce Dumnezeu?!
Oricum nu putem fi așa de supărați, din moment ce apreciem foarte mult gluma, mult mai bună, deși involuntară, pe care softul lor de postat reclamă a făcut-o. Dacă veți avea mintea să citiți printre rînduri acest text, veți vedea că în dreapta articolului, la reclame, apar după cum urmează: una bucată reclamă la, citez, “Crește găini ouătoare” și încă una bucată reclamă la, citez din nou, “Creșterea prepelițelor”. Vezi, dom’le cum se leagă lucrurile. De fapt, ce să ne mai mirăm? Se leagă ei oamenii, d-apăi lucrurile!
Adrian Năstase iubește vorbele pe la spate și zvonurile
La aflarea veștii că a fost condamnat la închisoare, Adrian Năstase a băgat-o imediat p-aia cu “e condamnare politică”, adăugînd și pe ce se bazează: “Au fost zvonuri în legătură cu faptul că judecătorul Ionuț Matei (n.r. – președintele completului) a avut întîlniri cu reprezentanți ai DNA.”
Deci Năstase se apără invocînd zvonuri! Un fost prim-ministru al României aduce ca argument al nevinovăției sale niște zvonuri!
În aceeași măsură, respectînd logica aceasta, ar putea fi și condamnat în temeiul altor zvonuri. Noi spre exemplu am auzit zvonul că Adrian Năstase ar avea o avere de peste două miliarde de euro. Zvonul spune că mare parte din această colosală sumă ar fi sub forma unor nave care fac transport de mărfuri în Marea Chinei. Zvonul acesta se corelează perfect cu alt zvon care zice că relațiile de bisnis ale lui Bombonel în acea zonă dăinuie de pe vremea cînd socru-său era ambasador al României la Beijing. Tot zvonurile zic că SIE, Serviciul de Informații Externe al României, ar avea suficiente date despre averea ascunsă a lui Năstase, încît acesta să fie condamnat nu la doi ani, ci la vreo două sute. mai mult
Emisiunea “Aerobaza Kamikaze”. Înregistrările.
Aerobaza Kamikaze, în fiecare vineri, de la 14:00 la 15:00, pe Radio SPTFM.
De vineri, 14 octombrie 2011, cele mai sexy patru voci de la etajul 1 al redacției noastre au revenit în FM. La Sport Total FM, postul care-i și consacrase. Ascultați mai jos emisiunile de după această spectaculoasă revenire. Transmiteți-le aici dar şi aici felicitările, doleanțele și înjurăturile. Și, dacă v-a plăcut, nu uitați să-i ascultați și vinerea viitoare, de la ora 14.
Ascultaţi mai jos (sau descărcaţi de aici) înregistrarea emisiunii din 27 ianuarie 2012
Raed Arafat: „Cînd cineva va prinde pe doctorul Arafat că a furat ceva, doctorul Arafat se împușcă singur“
Exclusiv! Primul interviu dat de Raed Arafat după “revoluția din 2012″
Raed Arafat, palestinianul care a ajuns cel mai iubit român, și-a făcut puțin timp liber între o furtună de zăpadă și un ger la scară națională cît să ne dea un interviu. Sperăm că domnul președinte Băsescu nu ne va telefona la redacție ca să se certe cu domnul doctor și în revista noastră.
Reporter: Privind în urmă, cum vi se pare tărăboiul care s-a iscat pe marginea noii legi a Sănătății?
Raed Arafat: Cel puțin din punctul meu de vedere, al urgenței, lucrurile s-au clarificat. Abordarea va fi de acum una mai pragmatică, cu luarea în considerare a mai multor puncte de vedere, printre care și ale mele. Cel puțin pentru domeniul de urgență a fost tot răul spre bine, a prevenit anumite aspecte care puteau să facă rău sistemului de urgență. mai mult






















Loading...

